Speranţe pentru viitor sub Drăgana | Talentatul Lucian Codea (Tenis Club Alba Cugir) a câştigat Salk Open în Suedia
Lucian Codea (Tenis Club Alba Cugir) se anunţă o speranţă a „sportului alb” din România, talentatul jucător reuşind de curând să câştige, în Suedia, o importantă competiţie juvenilă, tradiţionalul turneu Salk Open, la categoria 10 ani.
La această puternică întrecere de tenis de câmp, elevul antrenorului Gheorghe Hârceagă a urcat pe prima treaptă a podiumului, câştigând cele 7 jocuri disputate, fără a pierde măcar vreun set. De asemenea, cugireanul (foto centru, în dreapta fiind Denisa Şandru) s-a clast pe locul al treilea şi în proba de dublu, alături de un partener din Suedia. “Suntem foarte mulţumiţi de aceste rezultate notabile şi progresul înregistrat în timp de către tenismenii noştri. Avem în curte veritabile speranţe ale tenisului autohton şi căutăm să le oferim cele mai bune condiţii de pregătire”, a declarat Daniel Popa, preşedintele Tenis Club Alba Cugir, menţionând şi buna colaborare cu conducerea Colegiului Tehnic “ID” Lăzărescu Cugir.
„Salk Open” este organizat pe mai multe categorii de vârstă, într-o prima fază sub forma a 16 grupe a câte 4 competitori, iar câştigătorii alcătuiesc ulterior tabloul principal. Noua speranţă a tenisului de sub Drăgana nu este la prima performanţă de acest gen, Lucian, care va împlini 10 ani în 25 mai, remarcându-se mai mereu la competiţiile naţionale şi internaţionale la care a participat. Clasat pe locul al treilea la categoria de vârstă 10 ani şi pe poziţia a 35-a în topul intern de 12 ani, Codea va concura, în acest an, pentru a avea o concurenţă serioasă, doar la categoria de 12 ani. La turneul din Suedia a mai fost prezentă şi colega sa de club, Denisa Şandru (pregătită de Ioan „Dode” Păcurar), care a încheiat pe locul al treilea la categoria Under 12 feminin, Grupa B.
Tenis Club Alba Cugir este o entitate sportivă sprijinită de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Cugir, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi s-a consacrat prin permanenta preocupare pentru identificare şi susţinerea jucătorilor talentaţi din urbe. Un exemplu edificator rămâne deja consacratul Bogdan Borza, numărul unu în clasamentul Federaţiei Române de Tenis la Under 18, jucător care în 2015 a făcut parte din lotul lărgit de Cupa Davis al României şi a devenit vicecampion european la categoria sa de vârstă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare Rezultat excelent pentru sportul din Alba, realizat la Târgu Mureș, unde CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare! Este practic cea mai importantă realizare a clubului albaiulian, de la înființare, CSM Unirea Alba Iulia aducând în panoplie un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana