Acțiune a Poliției rutiere Alba pe DN 1, cu aparatele radar instalate în sistem cascadă. Rezultatul – peste 10 amenzi la oră
Combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate acesteia, este, permanent, în atenţia poliţiştilor din Alba.
Potrivit IPJ Alba, “ieri, 14 ianuarie, între orele 07.00 – 13.00, poliţiştii din structurile de poliţie rutieră au acţionat pe DN 1, cu aparatele radar instalate în sistem „cascadă”, pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
În cele 6 ore de acţiune, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.855 lei, din care 58 pentru viteză peste limita legală.
Au fost reţinute un permis de conducere şi un certificat de înmatriculate.”
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la faptul că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Respectaţi regimul legal de viteză, conduceţi prudent, cu viteza adaptată la condiţiile de drum şi acordaţi o atenţie sporită pietonilor!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan