Festivalul Naţional Studenţesc: Albaiulianul Alin Ignat a câştigat Trofeul „Serbările Unirii”
*Alin Ignat a împărţit premiul I cu o elevă de la Colegiul Economi „Emanuil Gojdu” Petroşani *Recital Free Deejays şi Emilia Morar
Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia a găzduit cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”, la secţiunea „Muzică uşoară”, prezentată de MC Kotto. Dacă în seara precedentă, când a debutat manifestarea, la eveniment au participat circa 150 de persoane, studenţii nu s-au prea înghesuit să asiste la concursul de muzică uşoară, în sală fiind prezente circa 20 – 30 de persoane, majoritatea concurenţi şi organizatori. Iar cei care au peferat să facă altceva au avut numai de pierdut, pentru că pe scenă au evoluat tineri care oricând pot deveni vedete ale muzicii uşoare, demonstrându-şi pe viu talentul. Şi nu o spun eu, ci membrii juriului, format din membrii formaţiei Free Deejays – Bogdan Taşcău, alias Mr. Problemă şi Rareş Vaniote, Eddy Schneider (DJ Phantom), Ioan Chiciudean – profesor de canto la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia şi Emilia Morar, câştigătoarea ediţiei precedente a festivalului-concurs.
Pe scenă au urcat în total 15 concurenţi de la casele de cultură studenţeşti din Sibiu, Craiova, Petroşani, Piteşti, Ploieşti, Braşov şi Alba Iulia, care mai de care mai talentat, interpretând melodii din repertoriul naţional sau internaţional. Înainte de festivitatea de premiere au susţinut recitaluri laureata ediţiei precedente a Festivalului Naţional Studenţesc „Serbările Unirii” – Emilia Morar, o tânără cu o voce deosebită şi Free Deejays, care împreună cu cele două animatoare au încins atmosfera cu muzică de club (inclusiv hitul „Around the world”) şi piese în primă audiţie.
În prezenţa directorului CCS Alba Iulia, Gheorghe Berghian – Gino, a avut loc premierea concurenţilor, toţi primind diplome de participare. Trofeul FNS „Serbările Unirii” a revenit albaiulianului Alin Ignat – o voce inconfundabilă şi elevei Bianca Ioniţă (CCS Petroşani), de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”, care cântase recent în duet şi cu Monica Anghel, ambii obţinând punctaj maxim – 50 de puncte. Premiul al doilea a fost adjudecat de Marius Bălan (CCS Piteşti), câştigător al ediţiei din 2006 a Trofeului „Aurelian Andreescu”, iar premiul III a fost obţinut de Roxana Berecky (CCS Petroşani). O comportare foarte bună au avut însă şi Doina Cocârţă şi debutantul Robert Gavrilaş Weber (ambii de la CCS Alba Iulia), Sergiu Goran şi Laura Drăgan (ambii CCS Ploieşti), Miruna Nicolae (CCS Craiova), Ioana Nistor şi Maria Coman (CCS Sibiu).
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun