Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Sfaturi pentru șoferi: Cum puteți evita somnolența la volan

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit unui studiu, somnolența este prima cauză a accidentelor mortale pe autostrăzi. Un accident din trei este atribuit oboselii și somnolenței.

trafic autostradaOboseala și nevoia anormală de a dormi reprezintă, prin urmare, un pericol real, deoarece ele pot să apară fără semne de avertizare precum căscat, frisoane, torticolis … În consecință, trebuie luate mai multe măsuri de precauție pentru a evita o catastrofă, amintește dr. Bertrand Giclais, în această perioadă a sărbătorilor, când mulți oameni se deplasează cu mașina spre casă, dinspre locurile unde și-au petrecut mini-vacanța.

În primul rând, șoferii nu trebuie să acumuleze ”datorii” în ceea ce privește somnul: dacă nopțile anterioare au dormit mai puțin, oboseala este reală și este mai bine să se odihnească, chiar dacă aceasta înseamnă amânarea plecării în vacanță cu o jumătate de zi sau cu o zi. Apoi, nu trebuie să plece prea devreme. Ani de zile, s-a recomandat automobiliștilor să plece între orele 03.00 și 05.00 dimineața pentru a evita blocajele de trafic. Un fals ”sfat bun”, pentru că dacă în mod obișnuit aceștia se ridică din pat la ora 07.00 sau 08.00, trezirea prematură îi privează de două până la cinci ore de somn, ceea ce le reduce vigilența și crește riscul de somnolență. Este ideală trezirea la ora obișnuită pentru a beneficia de o noapte completă de somn.

Trebuie, de asemenea, urmate sfaturile serviciilor de securitate rutieră și a face o indispensabilă pauză la fiecare două ore. Aceasta trebuie să cuprindă trei etape succesive. În primul rând, un timp de odihnă, chiar și numai câteva momente, cu capul pe brațele sprijinite pe volan și cu ochii închiși. Pe timpul zilei, să se poarte „ochelari de somn”, pentru a plonja în întuneric. Apoi, urmează expunerea la lumină — ieșirea din mașină și câteva minute de activitate fizică. Ideal este să se parcheze mașina un pic mai departe de benzinărie sau de magazin pe autostradă pentru a merge pe jos o porțiune de drum pentru a ajunge la ele.

În cele din urmă, pauza trebuie să se încheie cu o gustare pe bază de proteine și nu de zaharuri, care devin, câteva zeci de minute mai târziu, responsabile de revenirea oboselii. Astfel, este mai potrivit un sandviș cu șuncă și cu brânză decât un baton de ciocolată sau chipsuri. Se recomandă ca această gustare să fie consumată la lumină (dacă este noapte, cel mai bine este de a rămâne într-un magazin iluminat pentru consumație decât a mânca în întunericul din parcare). De asemenea, este recomandabil să se bea cafea, care va da un impuls de aproximativ două ore.

Și mai presus de toate trebuie evitat alcoolul, care este un inductor al somnului și nu trebuie consumat în ziua plecării și nici pe drum. Chiar dacă nu depășește doza tolerată de lege, alcoolul accentuează, la masa de prânz, vârful de somnolență care apare la începutul după-amiezei între orele 13.00 și 15.00. De altfel, șoferii nu trebuie să ezite să se odihnească după masa de prânz pentru a le trece somnolența.

În final, un sfat care poate părea ciudat este să nu se abuzeze de ochelarii de soare, pentru că lumina are calitatea de a ne ține treji. Se recomandă ca ochelarii de soare să nu fie purtați atunci când nu este nevoie (sunt ținuți la ochi uneori din reflex), deoarece pot facilita somnolența. (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea