Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale pentru parlamentari și cea privind acordarea de sume forfetare pentru transport
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 23 decembrie, legea care prevede pensii speciale pentru parlamentari – pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor precum si legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor, prin care parlamentarii primesc sume forfetare pentru transport in teritoriu in locul masinilor de serviciu, două legi pentru care Iohannis solicitase reexaminarea.
La voturile date de plenul comun pe 15 decembrie, cererea de reexaminare a pensiilor speciale a fost adoptata de Parlament cu modificari, in timp ce solicitarea privind sumele forfetare a fost respinsa.
Seful statutului era astfel obligat sa promulge cele doua legi.
Un deputat sau un senator cu un singur mandat va primi indemnizatie de de aproximativ 1.550 de lei, pentru doua mandate – 3.100 de lei, iar pentru trei mandate – 4.600 de lei. Nu pot beneficia de pensii speciale parlamentarii condamnati definitiv pentru coruptie.
In ceea ce priveste legea sumelor forfetare, acestea vor fi decise de Birourile Permanente ale celor doua camere. Pe 30 septembrie, conducerile camerelor au decis ca aceasta suma de fie in cuantum de 1400 lei pe luna. (C.M.)
sursa: hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci