Accident mortal pe DN1, la Apoldu de Sus. Trei persoane au decedat după ce un TIR a intrat într-un microbuz
Un accident, soldat cu decesul a trei persoane, s-a produs marți noaptea, pe DN1, la Apoldu de Sus, după ce un TIR a intrat într-un microbuz. Potrivit poliției, alte trei persoane sunt rănite.
Două femei din microbuz și șoferul de TIR au necesitat ajutorul medicilor de la Urgența Spitalului Clinic Județean din Sibiu.
Cele două femei, de 53 de ani, respectiv 63 de ani sunt internate în stare stabilă la Spitalul Clinic Județean din Sibiu.
„În urma investigațiilor medicale efectuate, femeia de 63 de ani a fost diagnosticată cu: politraumatism prin accident rutier, fracturi costale bilateral, fractura sternală fără deplasare, hemotorax stâng în cantitate mica, minima contuzie pulmonara adiacenta, plaga scalpată stânga. Femeia a fost internată în cadrul Secției Clinice Chirurgie I. Pacienta de 53 de ani a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, contuzie hemoragică temporal drept, hemoragii petesiale frontal bilateral, hematom epicranian, fracturi traverse și a fost internată în cadrul Secției Clinice Neurochirurgie. Ambele femei sunt în acest moment conștiente, stabile și sub tratament și supraveghere medicală de specialitate”, a declarat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu.
Șoferul TIR-ului nu a necesitat internarea, fiind diagnosticat „cu plagă contuză antebraț stâng și i s-au recoltat probe pentru stabilirea alcoolemiei”. Potrivit poliției, el ar fi condus TIR-ul în stare de ebrietate și, la o curbă, a lovit cu autovehiculul său un microbuz în care erau cinci persoane.
Traficul rutier a fost blocat la locul accidentului, aproape cinci ore. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari