Majoritatea parlamentară a respins finanțarea monumentului Unirii din Alba Iulia, reabilitarea Sălii Unirii, modernizarea DN74 și DN 75
În cadrul unei conferințe de presă, deputatul liberal de Alba – Dan Simedru a discutat despre bugetul de stat pe 2016, adoptat recent de Parlament, insistând pe o serie de amendamente fundamentate pe care acesta le-a propus, dar au fost respinse de majoritatea parlamentară PSD+ALDE în ciuda susținerii acestora în comisiile de specialitate.
Deși amendamentele propuse de parlamentarii PNL de Alba, Dan Simedru și Alexandru Pereș au fost respinse, liberalii consideră că s-a făcut totuși un pas în materializarea acestor proiecte de investiții pentru Alba Iulia, o dată pentru că s-a obținut o promisiune din partea vicepremierului Vasile Dâncu cu privire la Monumentul Unirii de la Alba Iulia, cât și de la Ministerul Culturii pentru evenimentele dedicate centenarului Unirii, din 2018, care ar putea include și fonduri pentru reabilitarea Sălii Unirii și a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Unul dintre aceste amendamente propuse de parlamentarii liberali de Alba se referă la “alocarea sumei de 16.750.000 de lei Consiliului Județean Alba pentru conservarea, restaurarea și reorganizarea Sălii Unirii, cât și pentru repararea capitală la Muzeul Național al Unirii din Municipiul Alba-Iulia, județul Alba”.
“Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, înfăptuită la Alba Iulia, care va fi aniversat pe 1 Decembrie 2018, trebuie să asigure Muzeului Național al Unirii cadrul și suportul financiar-material pentru redefinirea acestei instituții – ca un concept al unui complex muzeal care să reunească identitatea și unitatea națională conferită de patrimoniul de valoare excepțională, al momentului Marii Uniri, în strânsă legătură cu valorificarea patrimoniului arheologic, documentar-istoric și de artă deținut de instituția muzeală de interes național.
Sala Unirii va trebui să fie complet reorganizată, având nevoie de proiectarea și executarea lucrărilor de reparații capitale, reorganizare și amenajare expozițională, astfel încât să se identifice la cel mai înalt nivel cu locul de naștere al României Mari”, se arată în motivaţia amendamentului propus de Simedru și Pereș.
Alte amendamente propuse au fost “alocarea sumei de 500 mii lei din bugetul Ministerului Culturii pentru proiectarea realizării obiectivului de investiții ”Monumentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918” Municipiul Alba-Iulia, județul Alba” și “alocarea sumei de 200 mii lei din bugetul Ministerului Culturii pentru sprijinirea organizării Congresului Spiritualității Românești 2016”.
“În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a Principatelor Române, iar prin realizarea „Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918” se dorește marcarea cum se cuvine a acestui eveniment”, se arată în motivaţia amendamentului privind finanțarea monumentului.
Între amendamentele liberalilor se numără și cel privind „alocarea sumei de 5.000 mii lei pentru finanţarea Companiei Naţionale SALROM S.A. – Salina Ocna Mureş, în vederea reabilitării a 2,7 km din canalul de drenare aflat în administrarea SNS SALROM SA, prin Salina Ocna Mureș”, pentru gestionarea viabilă a riscurilor de surpare.
Două amendamente au fost depuse pentru alocarea sumei de 90.000 mii lei pentru întreținere periodică a DN 74, respectiv alocarea sumei de 90.000 mii lei pentru întreținere periodică a DN 75. “Drumul național DN 75 și DN74 se află într-o stare deplorabilă. Acesta necesită urgent intervenții de reparații pentru a fi readus în stare optimă din punct de vedere tehnic, iar traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță”, se arată în motivaţia amendamentului.
Alte amnedamente se referă la finațarea unor lucrări de infrastructură rutieră la drumurile județene, respectiv drumuri și poduri din Cenade, Crăciunelu de Jos, Căpriniș – comuna Gîrbova, Șpălnaca – comuna Hopîrta, comunele Poiana Vadului, Rădești, Cergău, Fărău, Șona , Șpring, Pianu, Șugag.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor