Rămâi conectat

Sport

Empoli plăteşte 50.000 de euro în această săptămână

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Trei plecări şi minimum 4 transferuri pentru Unirea Alba Iulia

Gruparea de Serie B Empoli FC a ajuns la un acord cu FC Unirea în privinţa achitării sumei de 105.000 euro în contul transferului lui Fabian Himcinschi. După ce au întârziat luni bune, italienii intenţionează să plătească marţi 50.000 de euro, iar restul banilor să fie eşalonaţi în alte două rate (în februarie şi respectiv aprilie 2012). Dacă se va rezolva tranzacţia aşteptată încă din iulie, divizionara secundă va stinge rapid litigiile ce ameninţau cu depunctarea (Kanyuka, Cernea, G. Ivan, Spătaru, Ad. Câmpeanu) şi va vira salariile pe luna octombrie şi o parte din primele restante, FC Unirea sperând astfel să depăşească criza financiară.

Punctul foştilor turdeni
Pecarov şi-a ţinut promisiunea şi a trimis balonul în poarta echipei la care a evoluat până în vară. „Mă bucur că am înscris şi că prin această reuşită am luat un punct”, a afirmat vârful unirist aflat în litigiu financiar cu fostul club. „Era o contraperformanţă dacă pierdeam, dar n-a fost vorba de nicio revanşă. Sper ca în retur să realizez mult mai multe goluri pentru Unirea”, a mai declarat Pecarov, ce l-a egalat pe Bucurică, ambii cu trei goluri în acest sezon. Pecarov a jucat 6 luni pentru „vulturii roşii”, însă nu marcase deloc. Un aport substanţial la această remiză, dar mai ales la parcursul din acest tur l-a avut căpitanul Adrian Pascal (7 partide în care a ţinut plasa imaculată). „Mi-a făcut numai datoria, dar a fost cel mai bun sezon al carierei. Sunt dezamăgit de rezultat întrucât ne doream să învingem, să terminăm pe podium şi să avem o iarnă liniştită. A fost în ansamblu un tur bun, iar la Turda s-a înregistrat un rezultat just”, a afirmat Pascal. Portarul hunedorean mai are contract cu Alba până la finele stagiunii şi poate semna începând din luna ianuarie cu orice club, acesta având anumite propuneri în vederea unui transfer extern.
lÎntăriri: Boboc, şi de la Mureşul Deva
Bucurică (curtat de prim-divizionarele Dinamo, FCM Tg Mureş şi Gaz Metan Mediaş), G. Petcuţ (ajuns la Poli Timişoara) şi C. Cornea (al cărui contract va fi reziliat zilele acestea, variante Cipru sau CSMU Poli Iaşi) sunt despărţirile certe ale finalului de tur la Alba Iulia. Pe lista de achiziţii figurează mai multe nume, pe lângă tinerii aiudeni Felindean şi V. Anton (Olimpia Aiud), între care Boboc (o revenire de la Gloria Buzău), I. Şerban şi Melcea (Mureşul Deva), aceştia dându-şi acordul de principiu, Tilincă (Arieşul Turda), Poiană (mijlocaş împrumutat de „U” Cluj la FC Maramureş Baia Mare).
lPrim-divizionari la Turda
Conducătorii echipelor din primul eşalon „U” Cluj (albaiulianul Ioan Mărginean şi antrenorul Gică Barbu) şi Voinţa Sibiu (preşedintele Ioan Hămbăşan şi Alexandru Tăbârcă – director tehnic) au fost prezenţi la Turda pentru a vedea la lucru pe Arieşul şi FC Unirea, pe lista acestora aflându-se nume precum Bucurică, Pascal sau S. Mureşan (FC Unirea).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, triunghiular în Slovenia: remiză cu ND Gorica și eșec cu CSM Reșița

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a susținut un triunghiular în Slovenia, la Rogla, întâlnind ND Gorica (remiză, 1-1) și CSM Reșița (eșec, 0-1). După ce amicalul cu NK Bistrica a fost anulat, uniriștii au susținut două teste a câte 45 de minute în aceeași zi, obținând rezultate de apreciat în fața unor oponenți din eșalonul superior. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea