Vineri, o nouă preselecție pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Alba Iulia și alte 13 orașe, în competiție
Alba Iulia și alte 13 orașe, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș au intrat în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Organizatorul principal al competiției, Ministerul Culturii, va anunța, vineri, lista scurtă a orașelor preselectate pentru obținerea acestui titlu, potrivit unui comunicat de presă.
Evenimentul în care se va anunța lista scurtă va avea loc la sediul Bibliotecii Naționale a României, de la ora 12.00, în prezența ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, a președintelui juriului de experți care evaluează candidaturile orașelor și a reprezentantului Comisiei Europene.
O nouă etapă decisivă a competiției Capitală Europeană a Culturii 2021 s-a derulat în perioada 7 — 10 decembrie, prin audierea de către experții Comisiei Europene a celor 14 candidați înscriși în cursa pentru obținerea acestui titlu. Conform instrucțiunilor primite din partea instituțiilor europene, audierile orașelor nu au fost deschise publicului.
Preselecția se realizează de către o comisie de 12 experți dintre care 10 din partea Uniunii Europene. Timp de 45 de minute fiecare oraș va prezenta conceptul și dosarul de candidatura, iar alte 45 de minute sunt rezervate întrebărilor din partea experților.
Juriul european va invita orașele preselectate să-și revizuiască și să-și completeze candidaturile pentru etapa de selecție, preconizată a se desfășura în perioada august — septembrie 2016.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 11 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor