Social democraţii se pregătesc pentru marea bătălie de anul viitor
La Hotelul „Parc” din Alba Iulia, în sala de conferinţe a avut loc Adunarea generală a PSD Alba Iulia, reuniune în cadrul căreia a fost prezentat şi adoptat Raportul privind activitatea politică a organizaţiei municipale, fiind dezbătute de asemenea şi alte teme. Este vorba despre adoptarea unor puncte de vedere asupra principalelor teme din Programul USL, precum şi dezbaterea şi adoptarea unor puncte de vedere asupra unor documente parafate în cadrul Consiliului Naţional al PSD. Av. Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia a supus la vot ordinea de zi, prezidiul adunării, secretariatul, comisia de validare şi comisia de înregistrare a propunerilor. În continuare, jr. Mihaela Mih Dehelean a prezentat câteva măsuri organizatorice, printre care şi stabilirea unei comisii de înregistrare a propunerilor formată din Marilena Buta şi Silvia Popescu. Apoi, prof. Dorin Sandea a vorbit despre respectarea protocolului dintre PSD şi PNL şi a făcut apel la social democraţi pentru mobilizare în vederea câştigării alegerilor. Tot despre necesitatea câştigării alegerilor a vorbit şi Marcela Dărămuş, liderul femeilor social democrate, care le-a cerut femeilor, dar şi celorlalţi membri, să se implice mai mult în munca de partid. De asemenea, Dorin Sandea a amintit şi despre necesitatea parităţii funcţiilor în cadrul USL. Pentru a ocupa postul de vicepreşedinte, rămas vacant, Ovidiu Jidveian l-a propus pe Radu Todoran. În cuvântul său, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a subliniat faptul că „PSD are oameni de valoare şi trebuie să demonstrăm că avem alternative. Trebuie să fim uniţi şi împreună vom câştiga. Îmi doresc ca pe lista consilierilor municipali să se regăsească oameni responsabili, care doresc să lupte pentru a câştiga marea bătălie….De 1 Decembrie vom demonstra că suntem o forţă. Avem invitaţi de la centru: Victor Ponta, Liviu Dragnea şi mulţi alţii, iar noi vom fi prezenţi la sărbătoarea de suflet a românilor”. Lista consilierilor judeţeni şi municipali rămâne deschisă, urmând ca apoi să fie supusă votului. Dorin Dârloşan a amintit că un consilier trebuie să aibă o mare forţă, motiv pentru care cei care se înscriu trebuie să se gândească bine înainte de a face acest gest. La rândul său, Ioan Florea şi-a manifestat convingerea că „organizaţia municipală a PSD este o echipă puternică, chiar dacă acest municipiu este condus de un alt partid”. În opinia lui Vasile Crişan, cei care „doresc să devină consilieri trebuie să fie oameni responsabili şi să devină cunoscuţi în comunitate”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act