Ioan Ovidiu Sabău, transfer de marcă la Inter Ciugud! „Moțul” va debuta duminică, cu Euro Șpring, în Liga a IV-a Alba
Ioan Ovidiu Sabău, internaționalul român component al „Generației de Aur” va evolua în Liga a IV-a Alba, la Inter Ciugud! La 47 de ani, „Moțul” va debuta duminică, în etapa a 12-a, la întâlnirea Inter Ciugud – Euro Șpring, oficialii ciugudeni pregătindu-i tricoul cu numărul 8.
Inter Ciugud se poziționează pe locul 11 în ierarhie, cu 12 puncte
Această mutare a fost posibilă grație prieteniei existente între Sabău și reputatul medic stomatolog Simion „Nuțu” Bran, sufletul Interului. Legitimarea a fost efectuată astăzi, la AJF Alba, discuții purtându-se încă din primăvară, când iarăși transferul a fost la un pas să se realizeze.
La Inter mai joacă M. Oprea (fost la Poli AEK Timișoara), Șuvaina (Metalurgistul Cugir).
*Rapidul s-a reunit în Alba
După Ovidiu Maier, revenit la CS Ocna Mureș și aiudeanul Bogdan Andone, legitimat la Sportul Livezile, în Liga a V-a, Ioan Ovidiu Sabău este al treilea fotbalist de prestigiu al Rapidului ce activează în fotbalul amator din Alba.
*Activitate prodiogioasă
Debutul a avut loc alături de „U” Cluj, în 1985, alături de această echipă jucând în premieră în Divizia A un an mai târziu. După jumătate de sezon la ASA Tg. Mureș face pasul spre fotbalul mare, semnând pentru Dinamo, cu care câștigă și primul titlu de campion din carieră, în 1990
Prezența la Campionatul Mondial din 1990 atrage atenția cluburilor importante din Europa și după turneul final semnează cu echipa olandeză Feyenoord Rotterdam
În tricoul acestei echipe câștigă două Cupe ale Olandei, iar în 1992 acceptă oferta venită de la fostul antrenor de la Dinamo Mircea Lucesu, de a face din nou echipă, de această dată în Italia la Brescia Calcio formație proaspăt promovată de tehnicianul român în Serie A. În 1996 îl urmează pe Lucescu la Reggiana, apoi după un alt sezon la Brescia, revine în țară, la Rapid unde cucerește al doilea titlu de campion al României, în 1999
După un sezon petrecut la Universitatea Cluj, ca jucător-antrenor, ajutându-și echipa de suflet să revină în Liga a 2-a, se întoarce la Rapid, unde își încheie cariera în 2003. Are 55 de meciuri și 8 goluri pentru echipa României, cu care a fost prezent la două turnee finale: Mondialul din 1990 și Campionatul European din 1996.
Cariera de antrenor
A debutat în 2000 la Universitatea Cluj, echipă care tocmai retrogradase în Liga a 3-a Promovează la pas în eșalonul secund, dar pleacă, fiind nemulțumit de faptul că nu a primit sprijin din partea autorităților.
În 2003 semnează pentru Gaz Metan Mediaș echipă aflată în Liga a 2-a unde petrece doi ani însă ratează promovarea în primul eșalon. În finalul sezonului 2004-2005 îmbracă pentru ultima dată tricoul într-un meci de retragere.
În 2005 acceptă oferta venită din partea Gloriei Bistrița unde cea mai bună performanță este locul șase atins în sezonul 2006-07. În 2009 salvează echipa de la retrogradare.
În iunie 2008 a devenit antrenorul echipei Politehnica Timișoara echipă cu care a reușit să elimine în preliminariile Champions League echipa Șahtior Donețk antrenată de Mircea Lucescu. La finalul sezonului, după ce echipa a încheiat pe locul cinci în Liga 1, Sabău a plecat.
Din septembrie 2010 preluat conducerea echipei FCM Tg. Mureș unde a antrenat până la finalul sezonului 2011-2012.
Foto: stiridesport, ziua,mediafax,transilvaniareporter
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale!
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale! Surpriză pentru tinerii fotbaliști de la Star Pro Optimum Alba Iulia, care au avut parte de o bucurie imensă având-l alături la petrecerea de final de an pe Nicolae Stancium căpitanul echipei României. “Sfârșit de an” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi