Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

România, pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin. În 2015, producția s-a majorat cu 9%

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Producția de vin a României s-a majorat cu 9% în 2015, până la 4,069 milioane hectolitri, de la 3,750 milioane hectolitri în 2014, țara situându-se pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, conform datelor preliminare publicate miercuri de Organizația Internațională a Viei și Vinului.

În prezent, România se află în top 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeței cultivate cu viță de vie, cu cele peste 200.000 de hectare, și pe locul 6 în UE din punct de vedere al producției, a declarat săptămâna trecută Cornel Dicu, director în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Producția mondială de vin pentru 2015 este estimată la 275,7 milioane hectolitri, cu 2% mai mare decât cea de anul trecut, iar Italia a redevenit cel mai mare producător mondial, detronând Franța și Spania, a anunțat Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

După producția record din 2013 și reculul din 2014, ”producția mondială de vin din 2015 se situează în limitele mediei”, a informat OIV într-un comunicat, precizând că estimarea sa se situează într-un interval cuprins între 270,7 și 280,7 milioane hectolitri deoarece mai multe țări nu au transmis propriile lor estimări, respectiv China și Rusia, al 8-lea și al 12-lea producător mondial.

În topul celor mai mari producători se află Italia, care a redevenit lider mondial, cu o producție de 48,9 milioane hectolitri, cu 10% mai mare decât cea de anul trecut, față de 47,4 milioane hectolitri în cazul Franței, creștere de 1%, și 36,6 milioane hectolitri în cazul Spaniei, cu 4% mai mică decât în 2014.

Pe locurile următoare se situează SUA, cu o producție de 22,1 milioane hectolitri, Argentina cu o producție mai mică cu 12%, până la 13,3 milioane hectolitri și Chile cu o producție record de 12,8 milioane hectolitri, cu 23% mai mare decât anul trecut.

În emisfera sudică producțiile de vin sunt stabile în Australia (12 milioane hectolitri) și Africa de Sud (11,3 milioane hectolitri) dar au scăzut cu 27% în Noua Zeelandă (2,3 milioane hectolitri), revenind la nivelurile de dinaintea anului 2014 care a fost unul excepțional.

În cazul Europei, OIV și-a îmbunătățit estimările privind producția de vin pentru 2015 în Portugalia (cu 8%), România (cu 9%), Ungaria (12%) și Austria (18%), doar în cazul două state fiind revizuite în scădere Germania (minus 4%) și Grecia ( minus 9%).

La fel ca și anul trecut, OIV consideră că echilibrul pieței va fi asigurat în condițiile în care producția va permite acoperirea consumului și a necesarului de vin pentru scopuri industriale, precum producția de oțet, brandy și vermut, iar consumul mondial se va situa între 235,7 și 248,8 milioane hectolitri. (C.M.)

sursa: agerpres

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță faptul că pensiile vor fi plătite înaintea sărbătorilor pascale. În acest sens, Casa Națională de Pensii urmează să vireze, până pe 30 aprilie, fondurile către Poșta Română și către băncile comerciale. De asemenea, Guvernul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea