Modificări ale Codului Muncii aprobate de Senat: Mai multe zile libere şi sporuri duble pentru angajați
În Senatul României au fost aprobate tacit mai multe modificări la Codul Muncii, două dintre veştile bune pentru angajaţi fiind concediul de odihnă proporţional cu timpul de muncă şi plata mai mare pentru orele suplimentare.
Potrivit noii legi, un angajat care nu şi-a luat concediu de odihnă într-un an, are timp 18 luni să recupereze aceste zile. Până acum, angajatorul era obligat să-i dea concediul de odihnă neefectuat în termen de 12 luni. În plus, zilele de concediu de odihnă neefectuate vor fi compensate cu bani, atunci când angajatul părăseşte locul de muncă.
Actul normativ aduce şi alte modificări. Astfel, angajatul temporar nu poate avea un salariu mai mic decât cel pe care îi are salariatul permanent care prestează acelaşi tip de muncă.
Potrivit noii legi, nici durata concediului de odihnă anual nu va mai fi scurtată dacă ai o problemă de sănătate sau dacă eşti nevoit să lipseşti de la serviciu ca să-ţi îngrijeşti copilul bolnav, aşa cum se întâmpla până acum.
Proiectul de modificare a Codului Muncii prevede şi sporuri de 175% pentru cei care fac ore suplimentare şi cărora patronii nu le acordă zile libere. Pentru munca de weekend, sporul ar fi de 75% peste o zi obişnuită.
Toate aceste schimbări îi nemulţumesc pe patroni, care spun că unii angajaţi îşi vor lua concedii medicale fictive, ca să se ocupe de orice altceva, ştiind să nu li se scad din concediul de odihnă.
Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz. (Z.U.)
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan