Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

COD GALBEN de ploi, răcire, ninsori valabil în județul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Vineri, meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, valabilă și în județul Alba, în intervalul 11 octombrie ora 10.00 – 12 octombrie ora 18.00.

cod galbenSunt prognozate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată şi ninsori.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

În intervalul menţionat vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte. Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei.


Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60…70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte.
Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj. (BT)

sursa: ANM


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea