Biserica, scutită și în 2016 de taxe și impozite. Preoţii nu vor fi obligaţi să dea bon fiscal pentru lumânări, nunţi şi botezuri
Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare. Nici în 2016 preoţii nu vor fi obligaţi să dea bon fiscal pentru lumânări, nunţi şi botezuri, scrie Gandul.info
Cultele religioase se vor bucura de anul viitor, pe lângă scutirile de care beneficiază în prezent, de noi facilităţi fiscale. Atunci când au elaborat Codul Fiscal valabil din 2016, guvernanţii s-au gândit, pe lângă pasionaţii de vânătoare, iahturi şi maşini de lux, şi la feţele bisericeşti care vor plăti mai puţin la bugetul de stat.
Reprezentanţii cultelor religioase vor fi scutiţi de impozit pentru sumele pe care le obţin din vânzarea de terenuri, clădiri şi maşini pe care le-au folosit în activităţi economice, condiţia fiind ca sumele respective să fie utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult.
Pe de altă parte, ca noutate, din 2016 şi asociaţiile religioase, pe lângă cultele religioase, vor beneficia de scutiri de impozit pentru clădiri.
Cultele religioase nu sunt impozitate, potrivit actualului Cod Fiscal, pentru mai multe tipuri de venituri, după cum urmează:
– veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii,
– venituri obţinute din chirii,
– alte venituri obtinute din activităţi economice,
– venituri din despăgubiri în forma bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
Scutirile sunt acordate cu o condiţie, şi anume ca toţi banii obţinuţi să fie utilizaţi, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în conditiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit specifice cultelor religioase.
În opinia Eugeniei Ion, tax manager la Contexpert Consulting, noul Cod clarifică şi faptul că, în cazul cultelor, nu sunt impozabile alte diverse venituri, după cum urmează:
- contributiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
• veniturile obţinute din taxe de orice fel;
• veniturile din donaţii, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
• veniturile din dividende şi dobânzi dacă acestea provin din investirea veniturilor care au fost considerate neimpozabile;
• venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole;
• resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
• veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare, serbări, conferinte etc. dacă acestea sunt utilizate în scopuri sociale;
• veniturile obţinute din reclama şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe clădiri, terenuri, cărţi, reviste, ziare;
• veniturile realizate din despăgubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate in activitatea economica;
• sumele primite din impozitul pe venit redirectionat de catre persoanele fizice.
Din 2016 şi asociaţiile religioase vor beneficia de scutiri de impozit pentru clădiri
În noul Cod Fiscal sunt menţinute şi scutirile de impozit pentru lăcaşuri de cult, precum şi pentru terenurile care aparţin cultelor religioase recunoscute oficial, fiind exceptate de la această scutire doar încăperile şi terenurile care sunt folosite pentru activităţi economice.
Totodată, de aceasta scutire vor beneficia începând cu 2016 şi asociaţiile religioase, nu doar cultele religioase.
Asociatiile religioase sunt persoane juridice inregistrate potrivit legii şi care sunt formate din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase. (V.N.)
Sursa Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi