FOTO: Voleiul în Ocna Mureş, între trecutul glorios şi promiţătorul viitor | Într-o urbe ce musteşte de tradiţie, se vrea creşterea unor noi generaţii
CS Ocna Mureş încearcă să învie voleiul într-o localitate recunoscută pentru tradiţia glorioasă în sportul la fileu. Actualmente, la Blaj este un pol al performanţei în acest sport, în „Mica Romă” poposind titlul la volei feminin, senioare, o premieră pentru Alba, dar şi medaliile de argint cucerite de CSŞ Blaj la junioare.
Revenind la Ocna Mureş, până la momentul actual, unde merită consemnate eforturile făcute de Marius Stîncel, directorul clubului ocnamureşean, să purcedem la o trecere în revistă a ceea ce înseamnă voleiul în Ocna Mureş, să arătăm forţa acestui centru.
*Se joacă din perioada interbelică
Jocul de volei a început să fie practicat în mod organizat în Ocna Mureş odată cu deschiderea Uzinelor Chimice Solvay; pe locul unde sunt acum lacurile formate în urma inundării minelor de sare, cu preponderenţă în perioada interbelică, mai exact între anii 1920-1937, existau mai multe terenuri de sport unde muncitorii uzinei jucau volei, tenis şi fotbal. După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-a continuat practicarea jocului de volei, iar dintre jucătorii reprezentativi îi amintim pe Ioan Suciu şi Cornel Dănilă.
*”Baronul” formează prima generaţie
Între anii 1970-1975, dl. profesor Alexandru Sanislav (“Baronul”) formează la Liceul Teoretic din Ocna Mureş prima echipă de volei, generaţie care-i cuprindea pe: Sorin Câmpean, Horea Moşneag, Eugen Sanislav, Anton Popa, Mircea Păltineanu, Eugen şi Lucian Smerecinschi.
După plecarea domnului Sanislav la Oradea, pentru doi ani, între 1976-1978, domnul profesor Dan Ceclan, s-a ocupat de echipa de volei a liceului. Au jucat în acea perioadă: Zoltan Adorjan, Sorin Rizea, Vasile Grozav, Idi Mureşan, Dorel Franc, Vasile Vultur, Sorin Cristea şi Tiberiu Sanislav. În paralel, odată cu revenirea acasă a domnului profesor Augustin Drăguţ, a început a prins contur ideea voleiului de performanţă în Ocna Mures. Totul a inceput cu echipa de volei, formata la Şcoala Profesională în anii 1969-1970 care s-a clasat pe locul doi în zonă; din prima echipa amintim câteva nume (Costescu, Ştefănut, Aboiomit, Moldovan). În anul 1973, au venit în şcoala primele clase de liceu, iar la dorinta elevilor şi profitând de o conjunctură favorabilă, s-au format două loturi (fete şi băieţi) care au fost angrenate în diferite competiţii la nivel şcolar.
*Au crescut jucători de naţională
După o pregătire asiduuă, pentru o perioada de 3 ani, s-a reuşit câştigarea campionatului organizat de Ministerul Industriei Chimice, atât la fete cât şi la băieţi, după meciuri desfăşurate împotriva unor echipe din oraşe cu tradiţie. Sextetul de bază din acea echipă, alcătuită din Tiberiu Sanislav, Zoltan Adorjan, Vasile Grozav, Cristian Strauff, Vasile Vultur şi Iosif Strauff a dovedit că la Ocna Mureş se poate clădi performanţă şi tot atunci, a început să se vorbească la nivel nţtional, despre un nou centru voleibalistic în Ardeal, Ocna Mureş. Din acea echipă, cinci (5) jucători au ajuns în Divizia A şi trei (3) în loturile naţionale.
*25 de ani, pepinieră pentru voleiul masculin românesc
În acelaşi an,1978, cu o noua generaţie de jucători, s-a reuşit promovarea, în premieră, în Divizia Naţională a Juniorilor şi Şcolarilor – seria Ardeal. Au urmat apoi încă 25 de ani în care Ocna Mureş a rămas o pepinieră pentru voleiul masculin românesc, aproape în fiecare an echipa naţională de juniori având în componenţa sa cel puţin un jucător provenit din oraşul de pe malulurile Mureşului. Voleibalistii formaţi aici au evoluat la formaţii cu renume din Divizia A şi B de volei şi au obţinut rezultate notabile pe plan natţonal (titluri naţionale şi Cupe ale României) şi international, cu echipa naţională (Campionate Universitare şi Campionate Balcanice) şi echipele de club (Cupe Europene).
*Pleiadă de jucători de valoare, Augustin Drăguţ – selecţionerul naţionalei de tineret
Îi menţionăm aici pe cei mai reprezentativi jucători: Tiberiu Sanislav, Vasile Grozav, Cristian Strauff, Iosif Strauff, Vasile Vultur, Zoltan Adorjan, Mircea Gatea, Matei Kast, Augustin Ciubăncan, Dorin Popa, Sorin Gatea, Ioan Vancea, Sorin Ţerbea, Carol Bartha, Valentin Sanislav, Adrian Dragomir, Ernest Bocsardi, Valentin Vancea, Leonard David, Gigi Onac, Adrian Radu, Stelian Grozav, Lucian Victoratos, Cristian Nicuţ, Alexandru Man, Ioan Baciu şi Nicuşor Nicoară. În bună parte din aceşti ani, domnul profesor Augustin Drăguţ a fost şi selecţionerul echipei naţionale de tineret. În paralel cu echipa de juniori, conducere Uzinei de Produse Sodice a încercat în anul 1984, formarea unei echipe de Divizia B, dar din păcate s-a ratat turneul de calificare din acel an. După anul 1990 au fost mai mulţi profesori care au încercat să ducă tradiţia mai departe în voleiul ocnamureşan, dar din păcate rezultatele nu s-au ridicat la nivelul predecesorilor lor. Îi amintim pe Alexandru Man, Ciprian Rusu şi Lucian Victoratos. De altfel, ultimul a fost cel care a ţinut în viaţă voleiul ocnamureşan în decursul ultimilor 15 ani, dl. profesor Lucian Victoratos a reuşit cu nenumărate sacrificii să păstreze oraşul Ocna Mureş, pe harta voleibalistică a ţării noastre, chiar dacă rezultatele nu au fost unele notabile. La sfârşitul anilor ’90 s-a format o echipa de divizia B în Ocna Mureş – RADRA Ocna Mureş, echipa fiind sponsorizată de dl. Cornel Dragomir şi antrenaţi de dl. profesor Drăguţ şi care avea în componenţă foşti jucători ocnamureşeni. Din păcate după doar câteva meciuri disputate în turul campionatului, echipa a fost nevoită să se retragă, motivul principal fiind lipsa fondurilor necesare pentru susţinerea acestei activităţi.
*Old Boys Ocna Mureş, punctul zero!
În anul 2008, s-a format echipa de veterani a oraşului – Old Boys Ocna Mureş, formată din foşti jucători de volei, o parte din ei întorşi acasă la Ocna Mureş şi altii care vin cu mare drag din oraşele în care locuiesc acum, la fiecare meci. În decursul celor 7 ani de existenţă, echipa a reuşit mai multe rezultate notabile în competiţiile organizate la nivel naţional şi internaţional. Din 2009, Stelian Grozav, Oana Stîncel şi Nicuşor Nicoară au început să lucreze din nou la nivelul juniorilor (fete şi băieţi), lor alaturându-se şi dl. profesor Augustin Drăguş şi dl. profesor Ioan Baciu, astfel practic s-a creat un nou punct 0 în voleiul din Ocna Mureş, în care 6 oameni (Stelian Grozav, Oana Stîncel, Nicuşor Nicoară, Lucian Victoratos, Ioan Baciu şi Augustin Drăguţ) speră să redea din nou, Ocna Mureşului denumirea de pepinieră a voleiului românesc.
*Din 2013, se joacă iar în competiţiile de juniori
Începând cu anul 2013-2014, CS Ocna Mureş a fost prezentă în Campionatul Naţional de Volei (juniori) cu 3 echipe, una de fete şi două de băieţi. Echipa de minivolei băieţi calificându-se la turneul final, ocupând locul 8. În campionatul 2014/2015, secţia de volei a reusit o premieră pentru oraşul nostru, 4 echipe înscrise în campionat, două echipe de fete şi două echipe de băieţi; dintre acestea echipa de minivolei băieţi antrenată de dl. profesor Lucian Victoratos, după ce a câştigat grupa semifinală, s-a calificat la turneul final unde a obţinut un onorant loc 5, iar echipa de minivolei fete antrenată de dl. profesor Stelian Grozav, s-a calificat la faza semifinală unde a ocupat locul 4.
*Şase echipe în noul campionat
În noul campionat care va începe în luna octombrie a acestui an, CS Ocna Mureş va înscrie în Campionatul Naţional 6 echipe de volei la nivel de juniori – la fete 3 echipe (minivolei, speranţe şi cadete), la băieţi tot 3 echipe (minivolei, speranţe şi cadeţi), urmând ca în următori doi ani secţia de volei să funcţioneze cu 8 echipe, 4 la fete şi 4 la băieţi, astfel încât vârsta juniorilor angrenaţi în acest sport să fie între 8 şi 18 ani. “Obiectivele pe care noi le vizăm sunt destul de îndrăzneţe. Vrem ca la fiecare ciclu de 3 ani să avem selecţionaţi la naţionalele de juniori, câte 2-3 jucători, iar 4-5 jucători să evolueze la nivelul echipelor de Divizia A şi B”, pronostichează Marius Stîncel, cel care încearcă să revitalizeze sportul din această urbe vestită prin trecutul şi talentele lansate la fotbal şi volei.
Mulţumim pentru informaţiile furnizate de conducerea CS Ocna Mureş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia
Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy