Rămâi conectat

Actualitate

Sorin Oprescu, acuzat de luare de mită, a fost arestat pentru 30 de zile. O parte din bani ar fi ajuns la o jurnalistă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Magistrații Tribunalului București au decis duminică arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, acuzat de procurorii DNA de luare de mită. O parte din banii primiți ca mită ar fi ajuns la o fostă jurnalistă, potrivit unor surse.

Oprescu arestatDecizia nu este definitivă, însă este executorie, iar Sorin Oprescu a fost dus în arestul Poliției Capitalei.

Sorin Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost prins cu 25.000 euro mită.

În același dosar, au fost reținuți Mircea Octavian Constantinescu, director în cadrul Primăriei Municipiului București; fostul șofer al primarului, Stanca Cristian, zis Grenadă, precum și șefii Centrului Cultural ”Palatele Brâncovenești”, Florin Supeală și Ruxandra Petroi Avasiloae.

Procurorii DNA au efectuat duminică percheziții domiciliare la trei instituții publice — Primăria Capitalei, Administrația Cimitirelor și Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului.

Potrivit DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

„Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a doua instituții publice din subordinea primarului municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar”, se arată într-un comunicat al DNA.

DNA precizează că, sâmbătă, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși. (V.N.)

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu

Bera Larisa

Publicat

în

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea