Rămâi conectat

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia vizează accesarea fondurilor europene și pentru comunitatea din cartierul Lumea Nouă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Primăria Alba Iulia vizează accesarea fondurilor europene pentru un areal din municipiu, în care trăiesc peste 20.000 de locuitori, care să-i includă și pe cei din cartierul Lumea Nouă, a precizat, la radio Unirea FM, administratorul public, Nicolaie Moldovan.

Lumea Noua19Condițiile de eligibilitate ale programelor de finanțare pe care intenționează să le acceseze Primăria Alba Iulia, pentru a pune în aplicare proiectele din Programul Operațional Regional și Programul Operațional de Capital Uman nu permite să te adresezi exclusiv doar unei zone în care locuiesc persoane vulnerabile, ci trebuie să fie o zonă mult mai largă în care locuiesc mai mulți cetățeni, inclusiv din categorii sociale care sunt vulnerabile, dezavantajate în ceea ce privește condițiile de locuire, educație, ocupare, a mai explicat Nicolaie Moldovan.

”În această toamnă ne vom anunța intenția de a constitui un grup local de acțiune format pe de o parte din administrația locală, pe de altă parte vom invita reprezentanții sectorului neguvernamental din Alba Iulia care lucrează în zona serviciilor sociale, cu persoane defavorizate – indiferent că vorbim de persoane cu dezabilități, șomeri sau persoane de etnie rromă. Vom invita alte instituții, ne gândim la Universitate, ne gândim la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale – un spectru larg atât din zona publică cât și din cea privată. În acest grup, intenționăm să solicităm un sprijin financiar din cadrul unui alt program operațional – Programul Operațional de Capital Uman – pentru realizarea unei strategii în care vizăm un areal în Alba Iulia în care locuiesc peste 20.000 de locuitori, un areal în care sunt multiple probleme atât de natura calității infrastructurii și a modului în care arată astăzi domeniul public, un areal în care locuiesc persoane defavorizate, un areal în care sunt probleme de ocupare, în care poate fi susținută regenerarea, atât din punct de vedere al domeniului public cât și social și economic. Luăm în calcul o zonă care include și cartierul Lumea Nouă”, a afirmat administratorul public al municipiului.

Moldovan a arătat că acesta este un proiect ambițios pentru care Alba Iulia va concura, la nivelul Regiunii Centru, cu peste 20 de orașe unde sunt peste 20.000 de locuitori.

”Banii, din câte se pare, din informațiile semipublice – dacă îmi permiteți forțat această exprimare – ar fi doar pentru maxim două astfel de proiecte. Nu ne este frică, ne ducem la competiție. Am fost și în perioada anilor 2007-2013 – am câștigat. Suntem datori să încercăm, nu doar să fim prezenți. Ne ducem cu convingerea că avem și șanse să câștigăm”, a mai afirmat Nicolaie Moldovan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea