AFC Odorheiu Secuiesc – Industria Galda de Jos 1-2 (1-2), în etapa inaugurală a Ligii a 3-a | Trei puncte mari pentru Paul Ciucă
Găldenii conduşi de Paul Ciucă au debutat cu dreptul în al doilea sezon petrecut în eşalonul terţ, în deplasare, victorie pe terenul nou-promovatei AFC Odorheiu Secuiesc, scor 2-1 (2-1).
Oaspeții au deschis scorul prin A. Cîmpean (min. 15, după o pasă excelentă peste apărare trimisă de D. Iancu), au fost egalați în minutul 32, reușită semnată de Doldea (cap din 8 metri), dar au trecut iar în avantaj prin reușita lui Cernea (34) – fotbalist ce s-a arătat oportunist la faza respectivă (profitând de eroarea portarului). „Sunt trei puncte importante pentru noi. Sunt mulțumit de rezultat la debut. Puteam obține mai ușor victoria, fără emoții, dar este clar că mai avem nevoie de întăriri, pentru că există anumite lipsuri pe care este posibil să nu le mai putem ascunde în rundele următoare„, a spus Paul Ciucă.
*Fără portar de rezervă, Boldi salvează victoria
În minutul 86, Boldi (la debut la Industria) a reușit o intervenție miraculoasă, salvând un gol gata făcut. Curios, Industria nu a avut portar de rezervă neputându-se baza din diverse motive pe Căt. Stef (căsătorie) și Podar (nelegitimat). Vizitatorii au mai ratat două bune situații de a marca prin Bodea (80, șut în portar) și Frențiu (90+4) – șutează din cădere peste poarta goală.
În Harghita, distribuţia conjudeţenilor a fost compusă din Boldi – Goguţa (37, Olălău), Al. Man (46, Cr. Ivașcu), Haiduc, D. Iancu, Frenţiu, Cr. Kilin, D. Lupșan, Cernea (85, R. Lungu), Bodea, A. Cîmpean (83, Baghiu). Rezerve Oțoiu, Cioară, Necreală. Antrenor Paul Ciucă.
În etapa secundă, la Galda va poposi o altă formaţie nou-promovată Fotbal Comuna Recea (Maramureş).
Foto: Gligor UDREA
[nggallery id=917]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
Înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii 10 și 11 ai În ultimele două săptămâni înotătorii de la LPS Alba, la categoriile copii 10 si 11 ani, calificati la etapele finale ale Campionatelor Naționale, au luat startul în competițiile dedicate categoriei lor de vârstă. În bazinul din Brașov […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților