FOTO: Blajul are Centru Național de Informare și Promovare Turistică. Investiție de peste 600.000 de lei, în Parcul ”Avram Iancu”
Blajul se poate mândri, de luna aceasta, cu un Centru de Informare și Promovare Turistică. Găzduit de o clădire modernă, din beton, lemn şi sticlă, cu aspect circular și amenajat exact în centrul orașului, într-o zonă istorică, Parcul ”Avram Iancu”, centrul vine în întâmpinarea turiștilor, pentru ca aceștia să fie bine informați și să revină cu plăcere în ”Mica Romă”, dar, bineînțeles, și în sprijinul blăjenilor, pentru ca aceștia să se identifice cu orașul lor. Centrul de Informare și Promovare Turistică a fost înființat de Primăria Municipiului Blaj printr-un proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operațiunea – Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și dotarea acestora.
Este vorba despre o investiție de 607.877,40 de lei, ce a beneficiat de asistență financiară nerambursabilă de 431. 675, 30 de lei. Proiectul ”Crearea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică” s-a derulat pe o durată de 12 luni, cu începere din data de 5 august 2014. Construcția sediului a început, efectiv, în martie 2014 și a fost finalizată în luna iunie 2015. Încheierea implementării proiectului a fost prezentată marți, în cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc la sediul Primăriei Blaj.
Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, proiectul și-a propus să crească nivelul de cunoaștere a atracțiilor turistice din Blaj prin crearea unei imagini unice și pozitive privind oferta turistică a zonei și să revigoreze turismul în municipiu prin promovarea resurselor naturale și antropice locale.
Pe lângă construirea efectivă a Centrului de Informare Turistică Blaj, proiectul european a mai avut ca alte obiective specifice: îmbunătățirea calității experienței turistice, îmbunătățirea accesibilității vizitatorilor și promovarea chiar a municipiului Blaj ca destinație activă, culturală, religioasă, oenologică, de odihnă și recreere sau de business.
De asemenea, acest proiect completează eforturile susținute pe care administrația publică locală le-a realizat în ultimii ani de creare a confortului urban, de reabilitare a zonelor istorice, de susținere a evenimentelor culturale și marchează o creștere a calității serviciilor publice.
Centrul de Informare şi Promovare Turistică Blaj va oferi turiștilor date de interes general precum atracțiile turistice, evenimentele culturale și de afaceri, structurile de cazare și masă, posibilitățile de petrecere a timpului liber și alte informații utile.
Acest proiect a generat crearea a două noi locuri de muncă, centrul urmând să aibă în cel mai scurt timp doi angajați specializați în acest domeniu, vorbitori a cel puțin unei limbi străine de circulație internațională. Deocamdată, centrul nu este funcționabil tocmai din acest motiv. La primul concurs pentru ocuparea acestor posturi nu a promovat niciunul din cei 5 candidați, urmând ca în perioada 15-20 august să fie organizat un alt concurs. Centrul va fi pus în funcțiune imediat ce va dispune de personal calificat. Beneficiarii proiectului vor fi turiștii precum și furnizorii de bunuri și servicii locali, investitorii, etc.
Primarul Blajului vede acest centru ca utilitate în perspectivă și spune că sustenabilitatea proiectului va fi asigurată atât direct, prin vânzarea materialelor promoționale a municipiuluI Blaj, o gamă diversificată de produse și suveniruri care se vor comercializa prin acest centru, cât și indirect, prin promovarea orașului. ”De asemenea, istoria pe care o are Blajul ne îndreptățește să putem spera că poate exista un turism de o zi în municipiu”, a conchis edilul orașului.
Inițiativa înființării Centrului de Informare și Promovare Turistică îi aparține secretarului Primăriei Blaj, Sergiu Ștefănescu.
[nggallery id=804]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024 Liderul interimar al PNL a fost validat în persoana lui Ilie Bolojan, după ce Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia partidului în urma rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2024, turul I. Citește și: Nicolae Ciucă, președintele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act