Rămâi conectat

Curier Județean

Bărbat din Săsciori cercetat penal pentru braconaj – a fost prins la pescuit cu unelte ilegale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au depistat un bărbat care bracona în lacul de acumulare din localitatea Căpâlna. Uneltele ilegale şi barca pneumatică, folosite de acesta, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.

braconaj piscicol”La data de 14.07.2015, în jurul orei 22.00, poliţiştii Secției 7 Politie Rurală Sebeş, l-au prins în flagrant delict pe un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Săsciori, care bracona în lacul de acumulare din satul Căpâlna, comuna Săsciori, folosind plase monofilament.

Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj piscicol, în conformitate cu prevederile art. 64 lit. k din OUG 23/2008 privind Pescuitul şi Acvacultura, iar barca pneumatică şi uneltele de pescuit, folosite de bărbat, au fost ridicate, în vederea confiscării”, precizează reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor

Bera Larisa

Publicat

în

PENSII 2024 | LISTĂ: Veniturile nepermanente luate în considerare la recalcularea pensiilor Pe măsură ce pensionarii din România așteaptă cu interes detalii despre recalcularea pensiilor și eventualele creșteri, Casa Națională de Pensii Publice oferă informații importante despre veniturile nepermanente incluse în acest proces. Citește și: Noua lege a Arhivelor Naționale adoptată tacit: Casa Națională de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea