Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Modificare de program la Arhivele Naționale Alba. Sala de studiu, închisă în perioada 24-28 august

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

cladire-arhive-nationale-alba-iuliaServiciul Județean Alba al Arhivelor Naționale anunță că, în perioada 15 iulie – 21 august,  se modifică programul de acces la sala de studiu. Cei care doresc să consulte documente din cadrul instituţiei în perioada  mai sus menționață vor putea face asta, de luni până joi, în intervalul orar 9.00 – 14.00. În săptămâna 24-28 august, sala de studiu va fi închisă pentru public.

 ”Având în vedere necesitatea verificării şi actualizării evidenţelor, aducem la cunoştinţa cercetătorilor care frecventează sala de studiu a Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale că în perioada 15 iulie–21 august 2015, programul accesului publicului la cercetarea documentelor va fi: luni – joi, orele 9.00-14.00. În săptămâna 24-28 august 2015 sala de studiu va fi închisă”, au transmis reprezentanții Arhivelor Naționale Alba.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Reamintim celor interesaţi că pentru eliberarea unui permis la sala de studiu este suficient să prezinte un act de identitate.

Eliberarea permisului, precum şi accesul la documente sunt gratuite.

Dacă se doreşte eliberarea unor copii xerox prin intermediul sălii de studiu, acestea costă 1 leu/filă, iar dacă se doreşte fotografierea cu mijloacele proprii, costul este 7 lei/zi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea