Rămâi conectat

Cultură Educație

Vineri, 26 iunie, Penitenciarul Aiud organizează proiectul ”Biblioteca vie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vineri, 26 iunie 2015, începând cu ora 10.00, Penitenciarul Aiud organizează la Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud, proiectul Biblioteca vie, activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii inter-relaţionează. Manifestarea este organizată la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor și se desfășoară la nivel național de către toate unitățile penitenciare, la aceeași dată.

biblioteca vieScopul acestei manifestări vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele custodiate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi deținuților în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, precum și dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire.

Dacă vrei să afli informaţii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo sau despre persoanele condamnate, atunci împrumută o „carte”! Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre mediul penitenciar şi află singur ce te interesează! Vino să fii cititor în Biblioteca vie, unde cărţile pot vorbi”, transmite reprezentantul Penitenciarului Aiud. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf Poveștile din trecut ale veteranilor de război, ale prizonierilor sau ale celor deportați sunt povești de viață impresionante. Elevii colegiului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea