Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Pensiile speciale pentru parlamentari, aprobate de deputați și senatori

Ziarul Unirea

Publicat

în

camera-deputatilor1Deputații și senatorii au aprobat, marți, proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi pentru, 124 împotrivă și două abțineri.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.

Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Potrivit iniţiativei legislative, ”cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul indemnizaţiei îl reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară realizată în luna anterioară solicitării de pensionare. Pentru mandate incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de 6 luni de activitate parlamentară”.

Concret, potrivit proiectului de lege, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de indemnizaţie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei, scrie Gandul.info.

V.N.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea