Susţineţi-l pe albaiulianul Ionuţ Ionescu în duelul din această seară de la “Dansez pentru tine”
„Fraţii” lui de la căminul de copii “Steaua Speranţei” sunt trup şi suflet alături de el
Povestea lui Ionuţ Ionescu este una de film cu “happy-end”. El a locuit până la vârsta de 8 ani în Iaşi, într-o garsonieră, împreună cu părinţii şi cei cinci fraţi. La 8 ani însă a fugit de acasă şi a trăit pe străzi, până ce, printr-o şansă, a ajuns în căminul de copii “Steaua Speranţei” din Alba-Iulia, unde viaţa lui s-a schimbat total. A găsit aici o familie care numără acum 45 de fraţi şi surori şi toate condiţiile de care a avut nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, armonioasă.
Acum Ionuţ dansează în cadrul concursului “Dansez pentru tine” pentru casa şi familia lui: căminul de copii “Steaua Speranţei” din Alba Iulia. “Prin participarea mea la acest concurs îmi doresc să ajut toţi copiii din acest cămin, implicit pe mine. Iar pentru cei cu spirit, energie şi dorinţa de a obţine ceva cu adevărat în viaţă aş vrea să fiu un exemplu şi să le arăt că într-adevăr se poate, cu multă seriozitate şi multă muncă. Îmi doresc să devin antrenor de dans, să pot studia asta şi să am o sală a mea, fără a mai depinde de altcineva”, spune Ionuţ.
În plus, în această seară Catrinel Sandu, partenera lui Ionuţ, îşi va sărbători ziua de naştere în ringul de la „Dansez pentru tine”, unde este condamnată la duel. „Dorinţa cea mai mare pentru ziua mea este să trecem de acest duel şi să ducem mai departe, până în finală, visul nobil al lui Ionuţ. El nu luptă pentru el, ci pentru toţi copiii din casa de copii care l-a adăpostit şi ajutat şi pe el când a avut nevoie. Dacă va reuşi să împlinească acest vis, va da un exemplu tuturor copiilor abandonaţi, le va arăta că se poate orice, că pot muta şi munţii, chiar dacă norocul nu a fost de partea lor până acum”, a mărturisit Catrinel.
Cei doi pot fi susţinuţi prin SMS la 1322, cu numele “Catrinel”, sau la numărul de telefon 0900.760.401. (B.P.)
Foto: Pro TV
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan