FOTO| „Familiile dau rădăcini copiilor”: Peste 30 de copii și familiile lor au sărbătorit Ziua Adopției, cu râsete și voie bună, la Grădinița ”Lumea Ștrumfilor” din Alba Iulia
Râsete, uimire, veselie, baloane, coifuri colorate, lacrimi de fericire în colţul ochilor, „Prinţesa Sofia”, „Hello Kitty”, „Mikey Mouse”, „Spiderman”, picturi pe faţă, bucurie şi iarăşi râsete şi voie bună a fost ziua de vineri, 29 mai a.c., când pentru câteva ore spaţiul de joacă al Grădiniţei „ Lumea Ştrumfilor” din Alba Iulia a fost gazda a peste 30 de copii şi familiile lor care au sărbătorit Ziua Naţională pentru Adopţie, zi organizată de Biroul Adopţii şi Post-adopţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
O zi a fericirii, a muzicii, a zâmbetelor şi a hohotelor de râs, a celor mai frumoase jocuri şi jucării, a celor mai bune prăjituri şi dulciuri, a celor mai frumoase baloane colorate, a soarelui, într-un cuvânt, a copiilor care au avut şansa de „a se naşte” pentru a doua oară prin ADOPŢIE şi au bucuria de a trăi alături de părinţi care ştiu să le dăruiască iubire şi care îi face să fie speciali.
Prin sărbătorirea acestei zile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Alba, doreşte să le reamintească tuturor concetăţenilor noştri, încă o dată, că fiecare copil are drepturi şi nevoi şi trebuie să aibă o familie numai a lui, care să-l iubească, respecte, care să îi ofere siguranţa şi confortul necesar.
„Sărbătorim această zi pentru a ne bucura împreună cu părinţii şi mai ales cu aceşti copii minunaţi şi pentru a arăta că ei, copiii, au nevoie doar de o şansă pentru a-şi demonstra valoarea şi oricât de multe daruri am oferi unui copil, nimic nu o să-i asigure echilibrul şi stabilitatea, nimic nu o să-l facă fericit, nimic nu o să-i facă ochii să râdă de fericire, ca iubirea părintească”, menţionează Mihai Tonea, şef Birou Adopţii şi Post – adopţii.
Directorul general al DGASPC Alba, prof. Sorin Valerian Chirilă mulţumeşte colegilor de la Biroul Adopţii şi Post-adopţii şi tuturor celor care i-au ajutat şi îi ajută în permanenţă: asistenţi sociali şi psihologi din cadrul DGASPC Alba şi din serviciile publice de asistenţă socială (SPAS-uri) din judeţ pentru solicitudinea de care au dat şi dau dovadă în activitatea de adopţie. În egală măsură, mulţumeşte Asociaţiei, „Sfântul Apostol Petru” din Teiuş, Grădiniţei „Lumea Ştrumfilor” Alba Iulia, SC Glamour Events SRL şi SC Ping Pong SRL din Alba Iulia care au sprijinit organizarea acestei sărbători şi au făcut ca toţi participanţii să se bucure de o atmosferă plăcută şi plină de bucurie. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi