Rămâi conectat

Curier Județean

Conflict pe bază de alcool într-un bar din Bistra – Unul dintre cei implicați s-a ales cu un briceag în picior

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii din Bistra au intervenit noaptea trecută la un local public din comună, în urma unui conflict ce a avut loc între doi cetăţeni.

În noaptea de 28/29 mai a.c., în jurul orei 1.40, poliţiştii Postului de Poliţie Bistra au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că la un local public din comună, între doi bărbaţi, a avut loc un conflict în urma căruia unul a suferit leziuni la un picior.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că între S.V.I., de 21 de ani şi A.I.M., de 37 de ani, ambii din comuna Bistra, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a produs un conflict spontan în timpul căruia A.I.M. i-a aplicat o lovitură cu un briceag, în zona coapsei drepte, lui S.V.I.

Victima a fost transportată la spitalul din Cîmpeni unde a primit îngrijiri, rămânând sub supraveghere medicală, iar în această dimineaţă a fost externată.

Faţă de A.I.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea