Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

România a înregistrat cea mai mare creştere economică din ultimii 7 ani – 4,3 la sută

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o creştere economică de 4,3 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, un record al perioadei postcriză, dar şi cel mai mare salt economic din Uniunea Europeană. Evoluţia vine  pe fondul dezvoltării industriei şi al relansării sectorului construcţiilor.

În aceste condiţii, analiştii economici vor îmbunătăţi creşterea economică pe întregul an, de la 3 la 4 la sută. Datele statistice spun că avem creştere economică peste aşteptări, în timp ce inflaţia a ajuns la un minim record, deficitul bugetar, cel de cont curent şi datoria publică sunt sub pragul de sustenabilitate, iar rata şomajului a scăzut. Creşterea economică a depăşit cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi plasează ţara noastră în topul ţărilor europene. Guvernanţii au anunţat că vor continua stimularea sectorului privat şi consolidarea clasei mijlocii, prin măsuri de relaxare fiscală graduală, sustenabilă, precum şi prin implementarea accelerată a unor măsuri de creare de locuri de muncă. Potrivit analiştilor economici, este importantă  diseminarea echilibrată a beneficiilor creşterii economice, prin creşterea puterii de cumpărare mai ales în rândul categoriilor vulnerabile.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

În prezent creşterea puterii de cumpărare a câştigului salarial mediu este de 6,4 la sută (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut), iar la pensii de 5 la sută. Ca urmare a măsurilor care se vor lua până la sfârşitul anului – cum ar fi creşterea salariului minim şi reducerea TVA la 9 la sută, se estimează că puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii va creşte cu peste 10 la sută.

Pe termen scurt şi mediu, în domeniul economic, se urmăreşte accelerarea reformelor structurale, mai ales îmbunătăţirea guvernanţei corporative la companiile de stat, prioritizarea investiţiilor publice în procesul bugetar, raţionalizarea cheltuielilor publice, îmbunătăţirea colectării veniturilor bugetare şi reducerea evaziunii fiscale, transparentizarea costurilor în domeniul sănătăţii, precum şi accelerarea absorbţiei de fonduri europene. Potrivit datelor INS, Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut cu 1,6 la sută în termeni reali, în primul trimestru din acest an, faţă de trimestru IV din 2014, iar comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut s-a înregistrat o creştere cu 4,3 la sută pe seria brută şi cu 4,2 la sută pe seria ajustată sezonier.

Conform unei estimări preliminare a Oficiului European pentru Statistică (Eurostat), România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, în primul trimestru din 2015, comparativ cu precedentele trei luni. La nivel european, pentru prima dată din a doua jumătate a anului 2010, toate cele patru mari economii ale zonei euro au înregistrat creştere: Germania – cu o pondere de 19 la sută în exporturile româneşti, Franţa – cu pondere de 5,7 la sută în exporturile noastre), Italia – 11 la sută în exporturile româneşti şi Spania – pondere de 2,7 la sută. De asemenea, pentru prima dată din primul trimestru al anului 2011, economia zonei euro a înregistrat un salt mai mare decât cea a SUA şi a Marii Britanii, ţări care au început să-şi revină mai repede din marea recesiune mondială. Germania a înregistrat o creştere sub aşteptări, de doar 1 la sută, Italia – de 0 la sută, Cipru – de 0,2 la sută, Franţa – de 0,7 la sută, Belgia – de 0,9 la sută, Bulgaria – de 2 la sută, Spania – de 2,6 la sută, iar Ungaria – de 3,1 la sută. Sub aşteptări au evoluat şi economiile din Grecia (-0,3 la sută) şi Finlanda (-0,1 la sută), care se luptă cu recesiunea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea