FOTO: locul întâi pentru Gimn Star Blaj la Festivalul Internațional al Majoretelor și Cupa Dancing Europe Arad
Gimn Star Blaj participa prima dată la Festivalul Internațional al Majoretelor de la Arad, în anul 2010. Câștiga atunci locul I. Ediția a IX-a a festivalului și Cupa Dancing Europe ediția a III-a, s-au desfășurat la Arad, în 10 mai 2015, la Sala Sporturilor ”Victoria”. În cifre festivalul de anul acesta arată astfel: 400 de participanți, cu vârste între 3 și 18 ani, din 3 țări, 15 orașe, reprezentând 19 cluburi sportive.
Sportivi din Novi Pazar (Bulgaria), Ásotthalom, Domaszék, Mezőberény, Szeged, Biharnagybajom, Füzesgyarmat, Szeghalom (Ungaria), Arad, Bucureşti, Blaj-jud. Alba, Cetariu-jud. Bihor, Nădlac-jud. Arad, Oradea și Satu Mare (România) au defilat duminica, 10mai, de la ora 10:00, acompaniați de Fanfara din Nădlac, pe traseul început pe faleza Mureșului – Piața Sporturilor – Sala Polivalentă. Aplaudați și susținuți de public, trecători și gură-cască, sportivii și-au etalat costumele și accesoriile: bastonul, steagul sau pom pon-ul, demonstrându-și apoi măiestria în cadrul competiției organizate de Clubul Sportiv ”Mistral”, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură.
Gimn Star Blaj de șase ani consecutiv câștigă locul I, clasificat valoric în cadrul competiției prin diamant, urmat de aur, argint și bronz. Nici la edițiile din anul acesta nu și-a încălcat ”tradiția” urcându-și sportivele din nou pe prima treaptă a podiumului:
Locul I -grand formații pom pon copii – Bellu Adina,Campian Maria,Coman Denisa, Chirila Daria, Chirila Ilinca,Marcu Anamaria,Morar Alina,Pop Ana, Popa Antonia,Oltean Antonia,Somesan Daria,Sita Bianca, Moga Maria,Szekely Stefania.
Locul I -solo accesorii copii – Denisa Coman
Locul I -trio pom pon cadeți – Burdușel Simona, Rotar Denisa și Sălcudean Oana
Locul I- mini formații juniori – Coman Veronica, Negrea Tabita, Pop Nicoleta, Rotaru Miruna și Rotaru Sonia
Loc II -solo baston – Pop Nicoleta
Mulțumiri părinților pentru susținerea și implicarea în acest eveniment!
Mărginean Cornelia Letiția și Sabău Maria-Georgeta
[nggallery id=500]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan