Sport

FOTO: locul întâi pentru Gimn Star Blaj la Festivalul Internațional al Majoretelor și Cupa Dancing Europe Arad

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gimn Star Blaj participa prima dată la Festivalul Internațional al Majoretelor de la Arad, în anul 2010. Câștiga atunci locul I. Ediția a IX-a a festivalului și Cupa Dancing Europe ediția a III-a, s-au desfășurat la Arad, în 10 mai 2015, la Sala Sporturilor ”Victoria”. Gimn Star Blaj la Cupa Majoretelor3În cifre festivalul de anul acesta arată astfel: 400 de participanți, cu vârste între 3 și 18 ani, din 3 țări, 15 orașe, reprezentând 19 cluburi sportive.

Petrecerea Divorțaților

Sportivi din Novi Pazar (Bulgaria), Ásotthalom, Domaszék, Mezőberény, Szeged, Biharnagybajom, Füzesgyarmat, Szeghalom (Ungaria), Arad, Bucureşti, Blaj-jud. Alba, Cetariu-jud. Bihor, Nădlac-jud. Arad, Oradea și Satu Mare (România) au defilat duminica, 10mai, de la ora 10:00, acompaniați de Fanfara din Nădlac, pe traseul început pe faleza Mureșului – Piața Sporturilor – Sala Polivalentă. Aplaudați și susținuți de public, trecători și gură-cască, sportivii și-au etalat costumele și accesoriile: bastonul, steagul sau pom pon-ul, demonstrându-și apoi măiestria în cadrul competiției organizate de Clubul Sportiv ”Mistral”, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură.

Gimn Star Blaj de șase ani consecutiv câștigă locul I, clasificat valoric în cadrul competiției prin diamant, urmat de aur, argint și bronz. Nici la edițiile din anul acesta nu și-a încălcat ”tradiția” urcându-și sportivele din nou pe prima treaptă a podiumului:

Locul I -grand formații pom pon copii – Bellu Adina,Campian Maria,Coman Denisa, Chirila Daria, Chirila Ilinca,Marcu Anamaria,Morar Alina,Pop Ana, Popa Antonia,Oltean Antonia,Somesan Daria,Sita Bianca, Moga Maria,Szekely Stefania.

Locul I -solo accesorii copii – Denisa Coman

Locul I -trio pom pon cadeți – Burdușel Simona, Rotar Denisa și Sălcudean Oana

Locul I- mini formații juniori – Coman Veronica, Negrea Tabita, Pop Nicoleta, Rotaru Miruna și Rotaru Sonia

Loc II -solo baston – Pop Nicoleta

 Mulțumiri părinților pentru susținerea și implicarea în acest eveniment!

 Mărginean Cornelia Letiția și Sabău Maria-Georgeta

[nggallery id=500]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]

Citește mai mult

Sport

Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]

Citește mai mult

Sport

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]

Citește mai mult