FOTO: ”Gioconda Forever” – o expoziție cu tentă de universalitate, la Alba Iulia
În cadrul Festivalului Internațional de Epigramă și Literatură Umoristică „Alb-Umor”, ediția a VI-a și a Târgului Național de Carte „Alba- Transilvania” a fost vernisată una dintre cele mai interesante și mai „ochioase” expoziții de caricatură ce au fost expuse publicului din Alba Iulia.
Denumită „Gioconda Forever” expoziția a cuprins peste 35 de lucrări semnată de artistul bistrițean, originar din Teiuș, Lucian Dobârtă (LuciDo), caricaturist apreciat în întreaga țară și în străinătate și a fost vernisată sâmbătă 9 mai 2015 în generosul hol al Hotelului „Cetate”.
În fond cele peste 35 de lucrări semnate de conjudețeanul nostru nu au fost altceva decât un discurs despre virtuozitate şi gândire extrem de sensibilă a unui artist care cu siguranță poate fi caracterizat prin tandreţea raţionalistă transpusă pe suportul bidimensional al hârtiei o provocare de tactil pe care este adresată publicului prin orizont cromatic deosebit folosit.
Sutele de persoane cazate în hotel români și foarte mulți străini, precum și numerosul public albaiulian care a venit „să vadă minunea” au vizionat o expoziţie extrem de interesantă, un adevărat discurs despre ideea ce poate fi indusă folosind arta grafică.
Lucrările grafice, ale lui Lucian Dobârtă (LuciDo), luate fiecare în parte sunt lucrări care poartă mesaje și pot fi socotite ca fiind mai mult decât caricatură şi mai puţin decât fotografie, pot fi considerate, fără a se greși, un fel de experiment vizual făcut cu dăruire și migală de un artist care și-a făcut un mod de viaţă şi un crez din realizarea lor. Sunt așa cum le denumește artistul niște „metaforisme” care deopotrivă bucură ochiul și provoacă la contemplare.
Expoziţia a fost atrăgătoare, în primul rând prin exprimarea plastică, în formule stilistice proprii, chiar apropiată avangardismului și în al doilea rând prin modul de prezentare, ele fiind expuse pe șevalete, aidoma unor lucrări de artă aflate în lucru.
În munca sa Lucian Dobarta (LuciDo) folosește foarte mult calculatorul și posibilitățile pe care acesta le oferă prin programe specializate pentru face diverse mixajele subtile și încântătoare care apoi se transformă în creație.
Privindu-i munca, el, artistul, ar putea fi denumit ca fiind un artist postmodernist, deconstructivist, în sensul că „lucrează” folosind ca bază de plecare unele opere aparținând marilor artiști ai picturii clasice și moderne. Tocmai de aceia, așa cum însuși artistul a afirmat: „Lucrările mele pot fi prezentate pretutindeni în Europa, sau pe orice continent al lumii, subiectul „Gioconda” fiind universal cunoscut”.
Admirându-i munca mulți dintre turiștii și oamenii de cultura ce au fost cazați în hotelul albaiulian s-au arătat încântați de calitatea lucrărilor, dar mai ales de ideee și mesajul transmis.
„Este un mod ingenios de exprimare și de transmitere a unui mesaj. Mi-a plăcut foarte mult. Acesta este un artist valoros care trebuie să fie ajutat și promovat. Cred ca la noi în Germania ar avea un succes de necontestat” ne-a declarat turistul Helmut G.
La rândul lui constănțeanul Roland V. a precizat: „Am fost avertizat că voi avea ocazia să vizionez o expoziție de caricatură unică prin modul realizare, dar niciodată nu m-a dus gândul la așa ceva. Artistul merită felicitările și aprecierile publicului. Este original în metoda de lucru și mai ales în ideile pe care le propagă. Felicitări!”
Născut în data de 29 ianuarie 1959 Lucian Dobârtă (LuciDo) este din Teiuş și a studiat Liceul de Artă, Târgu-Mureş. Se declară colecţionar de imagini şi chiar a afirmat că are milioane de imagini din toată lumea, de la opere de artă la fotografii şi fotografii de presă. Îi place muzica şi lucrează ajutat de un fond muzical, care îl ajută să se concentreze.
Dorel LAZĂR
[nggallery id=494]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act