Elevii de clasa a II-a susțin, miercuri, Evaluarea națională la matematică. Modele de subiecte
Elevii de clasa a II-a susțin, miercuri, Evaluarea națională la matematică, după ce luni și marți au fost testați la română, scris și citit. În județul Alba au fost așteptați să susțină proba 2.564 de elevi.
Evaluările de la final de clasa a II-a sunt organizate pentru al doilea an la nivel naţional, însă este primul an în care la testare intră copii care au făcut clasa pregătitoare şi au avut curriculum nou la clasele I şi a II-a.
În județul Alba, la clasa a IV-a sunt așteptați 3.126 elevi dintre care 144 susțin și proba la limba maternă; la clasa a VI-a sunt așteptați 3.011 elevi dintre care 98 vor susține și proba la limba maternă.
Conform calendarului, aceste evaluări se vor desfăşura în perioada 18 mai – 3 iunie, după cum urmează:
– clasa a II-a (Limba română: 18 mai – scris şi 19 mai – citit; Limba română pentru minorităţile naţionale -scris/citit: 19 mai; Matematică: 20 mai; Limba maternă: 21 mai – scris şi 22 mai – citit)
– clasa a IV-a (26 mai: Limba română; 27 mai: Matematică; 28 mai – Limba maternă)
– clasa a VI-a (2 iunie: Limbă şi comunicare; 3 iunie: Matematică şi ştiinţe).
MODELE DE SUBIECTE:
Școli cu predare în limba germană maternă, modele pentru elevii de clasa a II-a
Școli cu predare în limba maghiară maternă, modele pentru elevii de clasa a II-a
Model scris-citit limba maghiară
Şcoli cu predare în limba română, modele pentru elevii de clasa a II-a
Subiectele vor avea un nivel mediu de dificultate şi sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu. Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani.
La clasa a II-a, responsabilitatea administrării testelor aparţine administratorului de test – învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. La clasele a IV-a şi a VI-a administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care predă în mod obişnuit. Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare.
Sălile în care se susţine EN-2015 sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV şi de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI.
Testele vor fi evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de cadrele didactice care predau în respectivele şcoli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învăţământ este insuficient, preşedintele Comisiei de organizare şi de administrare a EN-2015 din respectiva unitate de învăţământ solicită comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti nominalizarea unor cadre didactice din alte şcoli. Înainte de începerea procesului de evaluare, preşedintele din centrul de evaluare are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori.
Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare, sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului şi a precizărilor din Caietul cadrului didactic.
Rezultatele obţinute la EN-2015 nu se înregistrează în catalogul clasei şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană