Jianu: Amnistia fiscală se va aplica pentru TOȚI contribuabilii care au de plătit contribuții de sănătate pentru venituri mici
Amnistia pentru contribuțiile la sănătate anunțată de premierul Victor Ponta va fi valabilă pentru toți contribuabilii care au de achitat contribuții la sănătate pentru sume foarte mici, calculate în baza salariului minim pe economie, nu doar pentru cei care au dat statul în judecată, potrivit fostului ministru delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu.
„Înțeleg că va fi o Ordonanță de Urgență pentru amnistierea pe ce a fost (plăți datorate până la 1 iunie 2015). Va fi valabilă pentru toți contribuabilii, cel puțin așa a reieșit din discuții. Subiectul a fost discutat în Coaliția pentru Dezvoltarea României. O să fie pentru toată lumea, pentru că nu ai cum altfel. O să meargă toți ceilalți să dea statul în judecată și va fi un cost suplimentar pentru toată lumea”, a declarat Florin Jianu.
În privința implementarii noului Cod Fiscal, Jianu susține că trebuie să se facă etapizat. „Trebuie să fim echilibraţi. Acum s-a deschis o cutie a Pandorei în care fiecare minister, fiecare agenţie vine cu câte o idee de cum ar putea să dea o scutire, cum ar putea să dea zero TVA la nu ştiu ce … nu se poate, impactul este uriaş. Eu văd Codul Fiscal etapizat. Dacă pentru anul viitor se scade cota standard de TVA la 20% şi rămâne neimpozitarea dividendelor, este de ajuns pentru mediul de afaceri”, a mai spus Florin Jianu.
În opinia sa, neimpozitarea dividendelor este cea mai inteligentă măsura din întregul Cod Fiscal pentru că lasă banii antreprenorului. „Dacă o coroboram cu neimpozitarea profitului reinvestit înseamnă banii pe care îi iei din dividende şi îi reinvesteşti în propria companie. Restul, că vrem să scutim tot ce înseamnă taxe în România… întrebarea mea retorică este de ce nu au făcut-o toate statele din lume, cum funcţionează statul fără taxe?”, a subliniat Florin Jianu.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, săptămâna trecută, că a suspendat procesul de emitere şi comunicare a deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2012 până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul celor care, la finele anului trecut, nu aveau 18 ani împliniţi şi a celor pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de baza minim brut pe ţară.
sursa:hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025
Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025 Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza pentru următoarea lună: estimări meteo 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Citește și: Vremea de Crăciun 2024, Revelion și în ianuarie 2025. Prognoza METEO pentru patru săptămâni […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor