Rămâi conectat

Politică Administrație

Mircea Hava spune că PSD nu are oameni pentru Primăria Alba Iulia: Dacă n-aș candida, le-aș face un pic de loc; să nu-și facă probleme

Dragoş Suciu

Publicat

în

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a spus vineri, răspunzând unei întrebări, că nu a luat o decizie privind candidatura sa la alegerile locale din 2016, însă a precizat că nu vom avea mari surprize în privința candidatului PNL.

În condițiile în care unii din PSD se așteaptă ca el să nu mai candideze, acesta spune că dacă n-ar mai candida le-ar face un pic de loc social-democrațiilor și este de părere că va mai trece multă apă pe râul Mureș până când un om de frunte al PSD-ului să fie ales pentru scaunul de primar al municipiului. Consideră, de asemnea, că social-democrații nu au persoane pregătite, în prezent, pentru a ocupa asemenea funcții.

Mircea Hava07Copreședintele PNL Alba a spus că nu s-au purtat discuții, în interiorul partidului, privind viitorul candidat la primărie, dar a precizat că mari surprize nu o să avem – putem înțelege că Hava și-a anunțat candidatura într-un mod neoficial.

”Nu sunt atât de hotărât să candidez pentru că în România asta văd că dacă oamenii te votează 3 mandate, 2 mandate, 4 mandate, pentru ce ai făcut, nu pentru că ești frumos sau ai 1.86 înălțime, începe să fie o mare problemă”, a spus Mircea Hava.

El a precizat, însă, că ar fi păcat pentru oraș să nu candideze deoarece proiectele trebuie duse mai departe și a precizat că dacă la Alba Iulia nu ar fi fost continuitate nu eram astăzi aici (n.red. în Cetatea Alba Carolina), ci eram într-o zonă cu ”bălării”, așa cum e în altă parte.

Edilul a arătat că în alegerea lui vor cântări foarte mult proiectele pe care Alba Iulia le are în derulare și ”umbrele” pe care le-a lăsat în urma sa.

Mircea Hava a mai spus că se simte sănătos și are un tonus foarte bun.

El conduce administrația locală din 1996. În perioada 1992 – 1996 a fost viceprimar.

Potrivit votului dat de Parlament, în 2016, primarii vor fi aleși dintr-un singur tur, iar președinții Consiliilor Județene vor fi aleși indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea