Blaj aLive, primul festival al verii, începe în forță cu trei scene noi pe Câmpia Libertății
Alături de Manu Chao, Matisyahu, Sunrise Avenue, Guess Who, DJ ai label-ului Kompakt și frumoase proiecte muzicale locale și internaționale, la Blaj aLive aventura începe pe 5 iunie în forță cu cinci scene, Freedom Stage și Electronica deja consacrate la festival și trei noi dintre cele mai puternice comunități de susținere a evenimentelor culturale din Transilvania: Jazz in The Park din Cluj, Astronaut Kru din Deva și AudioFort din Alba-Iulia. Bineînțeles, la Blaj aLive, Red Bull va organiza un cort de muzică pe timp de zi.
Conceptul Jazz in the Park s-a născut în New York-ul anilor ’80 cu ideea de a aduce muzica bună în Central Park, astfel încât să fie ușor accesibilă tuturor și a cucerit rapid și marile orașe europene. În 2013 a fost importat pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca. Evenimentul principal va avea loc în Cluj, la sfârșitul lunii iunie, unde vor fi așezate scene mici, variate, ringuri de dans, târguri vintage și o scenă centrală mare pentru concertele de seară.
La Blaj aLive, Jazz in the Park va promova o atmosferă jazz, concerte și audiții. Ori Alboher este primul artist confirmat pe scena Jazz, un artist ultra sensibil care abordează zona folk, neo-soul, house și trip hop printr-o muzică ambientală plină de culoare, imprimată cu mare atenție pe albumul Unwind, disponibil pe Bandcamp.
De aproape 8 ani, Astronaut Kru Sound System, activează în underground-ul muzicii electronice din România. Sistemul de sunet astronaut este susținut de motoare pregătite și setate pentru călătorii intergalactice, printre ritmuri electronice, d’n’b, breaks, dubstep alături de techno, electro, idm și alte genuri, toate cu voie bună și vibrație pozitivă. Echipajul astronaut îi are ca și conducători de nava spațială pe Burner Greene, Kukilla și Mofo.
Audio Fort este o comunitate de DJ și producători locali care pun bazele scenei de clubbing din Alba Iulia. “Scena de la Blaj aLive e prielnică pentru dezvoltare, promovare și va aduce un plus festivalului pe care cu toții vor să îl susțină. Vom încerca să fim prezenți la Blaj împreună cu Framm’s, un mic bar din Alba Iulia care a acceptat să susțină mișcarea Audio Fort la Blaj aLive.” – Octave aka ORKA, membru fondator AudioMutz și Audio Fort. Alături de Octave, la butoanele Audio Fort-ului îi vom asculta și pe Kito, Țurțuru, B.S.B., Andrew Peter, Akadela, Cris, oweN, Badea Funk și alți invitați speciali ai comunității.
Festivalul de pe Câmpia Libertății se va deschide vineri, ora 12:00 și se va încheia duminică dimineață, la ora 05:00. Locația oficială pentru after hours va fi Club M din Blaj. Accesul în Camping-ul Blaj aLive va fi permis începând de joi, 4 iunie, ora 14.00 și va rămâne deschis până duminică la ora 14.00.
Informații despre locațiile în care sunt disponibile biletele găsiți pe blajalive.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 20-26 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 20-26 DECEMBRIE 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Better Man / Better Man: Robbie Williams Avanpremiera Regia: Michael Gracey Cu: Damon Herriman, Steve Pemberton, Alison Steadman, Kate Mulvany, Anthony Hayes, Robbie Williams Gen Film: Biografic, Muzical Durată: 139 min Rating: AP 12 […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor