23 aprilie 2015: Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, condamnat la moarte prin decapitare, pentru credința în Hristos
Credincioșii îl prăznuiesc joi, 23 aprilie 2015, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acesta s-a născut în Capadocia într-o familie creștină, după ce a rămas orfan de tată, s-a mutat cu mama sa în Palestina.
În timpul împăratului Dioclețian (284-305), s-a înrolat în armata romană și s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forța, priceperea și vitejia lui în luptă, astfel încât a fost ridicat la rang de ofițer în armata imperială.
În anul 303, Dioclețian a emis un edict de persecuție a creștinilor, care a declanșat un imens val de arestări, torturi și crime, toate sub lozinca imperială „nomen christianorum deleto” (numele creștinilor să fie șters).
Aflat în preajma împăratului și văzând cruzimea de care erau în stare persecutorii, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în fața lui Dioclețian mărturisindu-și credința în Hristos. Uimit de curajul soldatului său, acesta l-a trimis la închisoare.
A fost supus unor torturi groaznice, fiind „trecut prin toate vămile muceniciei”, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
El a dovedit însă un curaj și o bărbăție nemăsurată, păstrându-și neclintită mărturisirea. Printre cei care au asistat la groaznicele torturi și care, convinși că tăria și curajul Sfântului țin de o putere nefirească, s-au convertit la creștinism se numără și soția lui Dioclețian, Alexandra, care a suferit curând după aceea martiriul.
Neizbutind să-l despartă prin chinuri de Hristos, Dioclețian l-a condamnat la moarte prin decapitare, sentința fiind executată la 23 aprilie 303.
Citeşte şi: Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe
Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei
Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.
Citeşte şi: Urări de Sfântul Gheorghe
Sfantul Gheorghe in iconografie
Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.
Sfantul Gheorghe ca ocrotitor
In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918