Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Mai mult alcool decât fotbal la stadionul din Daia Română

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În jur de 300 de spectatori au fost prezenţi duminică la întâlnirea din Liga a IV-a, de la Daia Română, dintre Dalia Sport şi CSO Cugir. Încă de la începutul partidei, la marginea terenului s-au comercializat băuturi alcoolice, vin cald şi bere. În minutul 78 la scorul de 2-1 pentru CSO Cugir, centralul a dictat lovitură de la 11 metri, iar în momentul acela antrenorul Paul Ciucă, jucătorii, oamenii de ordine au pătruns pe teren, îl agresează pe Dan Monea, smulgându-i cartonaşele din mână. Sub presiunea creată de gazde, arbitru şi-a schimbat decizia şi a acordat un fault la portar. Din punctul nostru de vedere toate aceste evenimente nu s-ar fi întâmplat dacă la acel teren nu s-ar fi permis comercializarea băuturilor alcoolice. Nu este posibil ca în 2011, lângă un teren de fotbal să fie îngăduit consumul de alcool. Ne întrebăm câte cazuri «Galamaz» ar trebui să se petreacă, pentru ca siguranţa jucătorilor şi a brigăzii delegate să nu mai fie pusă în pericol. Credem că AJF Alba ar trebui să intervină foarte ferm pentru că în opina noastră Consiliul Judeţean Alba susţine sportul de performanţă şi de masă şi nu consumul de băuturi lângă terenul de fotbal. La finalul întâlnirii jucătorii noştri au fost îmbrânciţi de oamenii de ordine şi cei implicaţi în organizarea jocului ne-au sugerat să rămânem în incinta terenului, dincolo de gard, pentru a evita alte tensiuni suplimentare.
(Comunicat de presă CSO Cugir)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de poliatlon copii, 10 ani | Recorduri personale pentru Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Doi înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de poliatlon copii, 10 ani | Recorduri personale pentru Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu Doi înotători de la LPS Alba Iulia, Lorand Palfi și Pavel Peterliceanu, au participat, cu rezultate de apreciat, la Campionatul Național de Poliatlon, copii, 10 ani. La competiția desfășurată în bazinul „Ioan […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea