Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia Andrei Marga şi-a prezentat viziunea asupra României viitoare
Un nume de rezonanţă în sistemul educaţional, o personalitate complexă – filosof, profesor, rector al unei prestigioase universităţi din ţară, fost ministru al Educaţiei, om politic, Andrei Marga a fost prezent în cursul zilei de ieri în municipiul Alba Iulia. Domnia sa a ajuns în Cetatea Marii Uniri pentru a primi, din partea conducerii Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, distincţia de Doctor Honoris Causa. La manifestare au fost prezente cadre universitare atât de la instituţia albaiuliană de învăţământ superior, cât şi din centrul universitar clujean, unele fiind chiar foşti studenţi ai marelui profesor, prieteni, studenţi etc. Rectorul universităţii albaiuliene, prof. univ. dr. ing. Ioan Achim Moise a fost cel care a început ceremonia. „Acceptul domniei sale de a deveni membru de onoare al comunităţii academice a Universităţii «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia ne onorează întru totul, îi suntem recunoscători pentru sprijinul şi toate contribuţiile trecute, prezente şi viitoare la dezvoltarea învăţământului universitar albaiulian” a precizat Ioan Achim Moise. Laudatio a fost rostită de către prof. univ. dr. Iacob Mârza, după care a avut loc înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa fostului ministru al Educaţiei. La final, aşa cum se procedează de obicei, noul membru al corpului academic albaiulian a rostit un discurs inaugural. Prof. univ. dr. Andrei Marga a ales să răspundă la întrebarea „ce va fi în următorii trei ani în România”. „Iau în seamă deciziile care au dus la situaţia actuală, de la care trebuie, în orice caz, să plecăm, pe care vreau să le evoc succint. O fac la Alba Iulia, căci, în locul Marii Uniri şi al reangajării moderne a României, răspunderea analizei trebuie să fie mai mare” a menţionat prof. Marga. A făcut o prezentare a situaţiei în care se află acum ţara noastră legându-se de ce a făcut Guvernul României din 2009 – 2010: scăderea PIB-ului, generarea a peste 600.000 de şomeri, mărirea datoriei ţării la peste 90 de miliarde de euro, tăierea veniturilor cetăţenilor etc. „«Performanţa» este rară în Europa şi în lume şi nicio deviză n-a fost mai flagrant contrazisă de faptele celor care au cultivat-o, pe cât este deviza «Să trăiţi bine!» lansată în 2004. Autorităţile României nu au la această oră nicio proiecţie de viitor pentru ţară, niciun proiect major nu este în curs de realizare, populaţia tânjeşte să lucreze, dar unităţile se închid”, a specificat omul politic. Domnia sa a numit ţara noastră ca fiind „lanterna roşie” a Europei, o ţară care trăieşte „cel mai grav declin de la alegerile din 1984 încoace”. Despre furtul de la alegerile prezidenţiale, „guvernarea prin antagonizare”, despre proasta înţelegere a democraţiei de către cei care o conduc sunt o parte din lucrurile despre care Andrei Marga a vorbit. „Ce va fi România în următorii trei ani depinde de ceea ce ea face acum (…) Cu datele pe care le are la activ actuala putere nu va scoate România din cea mai gravă criză a istoriei moderne (…) abordarea oficială din România, a crizei financiare şi economice începută în 2008 este eronată! (…) Ce va fi peste trei ani? Dacă se continuă ceea ce este acum, atunci vom avea o ţară lovită de sărăcie, la coada Europei, în care unii se vor bucura că au ceva mai mult decât alţii. (…) Dacă curajul şi pasiunea adevărului vor preleva, dacă intelectualii acestei ţări îşi vor spune cuvântul, atunci va fi altfel” a spus în discursul său Andrei Marga. Ce va fi în următorii trei ani la noi în ţară? O întrebare la care puţini sunt cei care se gândesc sau caută răspunsul şi mai puţini fiind cei care fac ceva ca peste trei ani România să se numere nu doar cu vorba printre statele europene… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem? Călin Georgescu, este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, din primul tur, situându-se pe locul 2 în clasament, după numărarea a aproape 80% din voturi la nivel național. În județul Alba, Călin Georgescu câștigă detașat alegerile având un scor de 22 % la numărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act