Astăzi, ora 18.00, primul meci din play-off *CSU Alba Iulia şi CSBT Alexandria luptă pentru calificarea în semifinale
După două finale pierdute, în Liga Europei Centrale şi Cupa României, CSU Alba Iulia continuă lupta pentru performanţă în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet feminin, al treilea front competiţional. Conform programării, gruparea din Cetatea Marii Uniri (a terminat sezonul pe locul 4) şi va întâlni pe CSBT Alexandria (locul 5), bătălia pentru accederea în semifinale derulându-se după sistemul cel mai bun din trei jocuri (primul la Alba Iulia, al doilea sâmbătă, în Teleorman, la ora 18.30, iar ultimul, dacă e nevoie, va fi programat în 25 martie, tot la Alba Iulia).
Astăzi, la ora 18.00, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” se va disputa întâia partidă între cele două formaţii, o victorie însemnând jumătate de pas făcut spre calificarea în etapa superioară a întrecerii, unde va fi încleştarea cu liderul Sepsi Sf. Gheorghe (favorit contra Olimpiei Braşov). Raportul confruntărilor directe este favorabil grupării din Ardeal, care conduce cu 8-5, după ce a câştigat 8 din ultimele 10 dueluri.
*Ascendent moral, după semifinala cupei
Dacă în campionat gruparea din Alexandria s-a impus în ambele confruntări, 78-67 acasă şi 73-71 în deplasare, studentele din Cetatea Marii Uniri au contrabalansat, prin succesul repurtat recent, la Sf. Gheorghe, în Final Four-ul Cupei României, scor 73-69, prin care echipa lui Popov a reuşit să ajungă în finala mare. „Şansele de calificare în semifinale sunt egale, dar noi avem un mic ascendent moral, după succesul din penultimul act al cupei. Va conta şi avantajul terenului propriu, însă nu putem omite faptul că am pierdut ambele întâlniri din sezonul regulat. Trebuie să ne concentrăm, să fim atenţi şi să jucăm la capacitate maximă”, a declarat Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia.
*Alexandra Uiuiu, absentă două săptămâni
Din păcate, în aceste importante confruntări, antrenorul Miroslav Popov nu se va putea baza pe aportul unei jucătoare de bază. Internaţionala Alexandra Uiuiu a suferit o întindere la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, în timpul finalei din Cupa României şi va sta departe de parchet în următoarele două săptămâni. Uiuiu a început deja recuperarea, sperându-se în revenirea sa în echipă pentru jocurile următoare, din semifinale. În ediţia precedentă, CSU Alba Iulia a cucerit medaliile de bronz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița
Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari