FOTO-VIDEO: Sorin Corpodean: „Îl susţin pe Cristi Petropulos la şefia AJF Alba şi nu voi vorbi despre ceilalţi candidaţi”
Astăzi, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, Sorin Corpodean a susţinut ultima conferinţă de presă în calitate de conducător al fotbalului din Alba, urmând ca în 3 aprilie să predea ştafeta viitorului preşedinte. Fostul mare arbitru FIFA a vorbit despre susţinerea lui Cristian Petropulos, în funcţia de preşedinte al AJF Alba, dar şi despre proiectele sociale prinse în calendarul său persoanl, dar şi pe agenda structurii fotbalistice din judeţul nostru. Sorin Corpodean îl vede pe actualul secretar general al asociaţiei, drept urmaşul său la fruntea AJF Alba şi este convins că Petropulos va putea să conducă structura şi se va implica la fel de mult cum a făcut-o până în prezent.
Sorin Corpodean şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al AJF Alba, imediat după ce a fost condamnat la 4 ani cu suspendare în Dosarul „Mită pentru arbitri”. Corpodean se află în fruntea AJF Alba din 1999, iar în 3 aprilie va preda ştafeta viitorului preşedinte, care are de îndeplinit misiuni grele în fotbalul „mic”, având în vedere că Sorin Corpodean a ridicat cu mult ştacheta sportului rege din judeţ. În acest sens, Corpodean a precizat că îşi menţine decizia de a-l susţine pe Cristi Petropulos pentru şefia AJF Alba. „Aşa cum am spus-o şi în adunarea generală, eu îl susţin pe Cristi Petropulos la alegerile pentru preşedinţia AJF Alba. Acest om a pornit de jos, de la Comisia de competiţii şi a ajuns secretar general, iar acum se va bate pentru şefia AJF Alba. Pe lângă relaţia profesională, între mine şi Cristi există o relaţie de prietenie, care va persista indiferent de scorul alegerilor din aprilie. Cristi lucrează încă la strategia pe care vrea să o abordeze în cazul în care va deveni preşedintele AJF Alba, iar eu îl voi ajuta”, a precizat Sorin Corpodean. De asemenea, preşedintele AJF Alba a vorbit şi despre regrete şi bucurii din timpul mandatului său. „Cel mai mult regret că poate nu tot timpul am fost disponibil la maximum pentru fotbalul din Alba şi greşelile în raport cu oamenii. Îmi cer scuze în faţa tuturor”, a adăugat Corpodean. Despre bucuriile strânse de-a lungul celor 16 ani petrecuţi la şefia fotbalului din Alba puteţi afla din materialul video postat mai jos.
[nggallery id=149]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor