Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Programul PRIMA MAȘINĂ: În jur de 14.000 de tineri vor putea achiziționa PRIMA MAȘINĂ, prin programul guvernamental. Condiții de înscriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
  • Programul PRIMA MAȘINĂ. Guvernul va aloca, în 2015, un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul „Prima maşină” de 350 milioane de lei.
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Programul PRIMA MAȘINĂ. În jur de 14.000 de tineri cu vârsta peste 18 ani care îndeplinesc câteva condiţii vor putea să îşi cumpere prima maşină, prin programul guvernamental cu acelaşi nume. Primul autoturism vândut va ajunge la proprietar în aproximativ 15 zile, potrivit calculelor dealerilor auto.

prima masinaTeoretic, programul anunţat cu surle şi trâmbiţe încă de la jumătatea anului trecut poate demara din 2 martie, data limită până la care instituţiile bancare s-au putut înscrie în program. Deocamdată, Ministerul Finanţelor nu a comunicat lista băncilor înscrise în program. Până la sfârşitul lunii decembrie, un număr de 10 instituţii bancare erau înscrise în “Prima Maşină”, între ele numărându-se mari bănci din sistem.

Reprezentanţii pieţei auto acuzau în ultima perioadă scăderi majore de vânzări în cazul persoanelor fizice, aflate în aşteptarea noului program.

PRIMA MAŞINĂ 2015. Românii se vor orienta spre maşina de 10.000 de euro

Constantin Stroe, membru al Consiliului de Administraţie Dacia şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, spune că numărul de maşini care vor putea fi cumpărate prin program, deşi nu unul prea mare, va da un impuls pieţei de profil.

“Programul ar fi bine să înceapă cât mai repede, pentru că pe piaţă este o aşteptare, un blocaj. Se discută de program din iunie anul trecut şi iată că suntem în martie. Probabil românii se vor orienta în general către maşini cu un cost de 10.000-11.000 de euro”, a declarat pentru gândul Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Costul total al finanţărilor: Costul total al finanţărilor acordate în cadrul programului va fi compus din dobânda exprimată în raport cu ROBOR la 6 luni (în prezent de 1,64%) plus o marjă de maximum 3% pe an. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de către finanţator şi cheltuielile obligatorii legate de finanţare, în toate etapele finanţării. Marja nu include costul asigurării, costul aferent efectuării formalităţilor de publicitate, penalităţile percepute conform contractului de finanţare.

Comisionul de risc care se plăteşte de către beneficiar este calculat de către finanţator ca procent aplicat la suma garantată în cadrul programului şi achitat o singură dată, la acordarea garanţiei, pentru toată perioada de valabilitate a garanţiei. Comisionul de risc este de maximum 1% din valoarea garantată.

Comisionul de administrare datorat Fondului de Garantare este plătit de către beneficiar şi calculat la soldul finanţării garantate. Nivelul comisionului de administrare este negociat anual între Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare şi este stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor şi al ministrului delegat pentru Buget.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească cei ce vor să ia Prima Maşină

Guvernul va aloca în acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul „Prima maşină” de 350 milioane de lei.

Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul „Prima maşină” vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.

De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obţin venituri şi care îndeplinesc şi celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.

Alte condiţii sunt avansul de minimum 5% din preţul de cumpărare şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt, fără franşiză pentru daunele totale de avarii şi furt şi cu o franşiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parţiale de avarii şi furt.

La aceste condiţii se adaugă normele proprii fiecărei bănci, precum şi condiţiile specificate deja în OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program, precizează ministerul.

Sursa Gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea