Polițiștii din Alba au dat amenzi de peste 16.000 de lei în două zile: 7 pentru conducătorii auto cu alcool la ”bord”
În zilele de 27 și 28 februarie 2015, polițiștii rutieri din județul Alba au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cele două zile de acțiune, polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiști de ordine publică au constatat 168 de abateri contravenționale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, cele mei multe sancțiuni (52) fiind aplicate pentru viteză peste limita legală.
Totodată au fost depistați 7 conducători auto care conduceau autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării acestora cu aparatul etilotest, pentru 3 au rezultat valori mai mari de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii au mai constatat alte 3 infracțiuni rutiere, din care una de conducere fără permis și două de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Au fost reținute 8 permise de conducere și două certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 16.115 lei.
Exemple:
La data de 27.01.2015, ora 08,40, polițiștii Postului de Poliție Sântimbru l-au depistat pe I.C., de 29 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea o volă, pe DJ 107 B, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că I.C. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar utilajul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație.
Față de I.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea uni autovehicul neînmatriculat.
La data de 27.02.2015, orele 21.29, polițiștii rutieri din Blaj l-au depistat pe T.V., de 40 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism prin comună, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de T.V. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot în data de 27.02.2015, în jurul orelor 12,45, polițiștii rutieri din Sebeș, au oprit pentru control, pe strada 8 Aprilie din municipiul Sebeș, un autoturism condus de L.S., de 31 de ani, din Sebeș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, motiv pentru care pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
În seara aceleiași zile, în jurul orelor 19:20, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au oprit pentru control, pe strada Principală din Loman, comuna Săsciori, un autoturism condus de C.A., de 55 de ani, din aceeași comună.
Conducătorul autoturismului emana miros de alcool, iar în urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeș unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de C.A. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan