Senator Alexandru Pereș – Interpelare adresată Ministerului Finanțelor Publice
*Obiectul interpelării: reanalizare a modului în care au fost alocate pe anul 2015 sumele de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, astfel încât în orașul Ocna Mureș să se poată continua investițiile în infrastructură
Domnule Ministru,
Modul în care au fost alocate pe anul 2015 sumele de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale reprezintă, pentru Ocna Mureș imposibilitatea de a continua investițiile de care orașul are nevoie.
Ocna Mureș are circa 15.000 de locuitori și până în anul 2010 a fost un oraș monoindustrial, latura economică bazându-se strict pe Uzina de Produse Sodice (UPSOM) și SALINA Ocna Mureș. Din anul 2010 ambele unități și-au întrerupt activitatea, astfel că dezvoltarea orașului s-a oprit. Tot în acel an s-a prăbușit și singurul supermarket din oraș. În aceste condiții, Ocna Mureș a paralizat atât economic cât și social, iar încasările administrației locale au scăzut semnificativ.
Alocarea pe anul 2014 a avut drept criterii de stabilire a valorii acesteia numărul de locuitori, gradul de încasare a taxelor și impozitelor și suprafața unității administrativ-teritoriale. Aplicarea acestor principii de atribuire a permis ca bugetul orașului Ocna Mureș să beneficieze de aproximativ 2.000.000 lei, folosiți integral pentru investiții în infrastructură, dar lucrările trebuie să continue pentru a putea deveni un oraș atractiv pentru oricine dorește să investească în zonă, dar să devină și un oraș sigur, fără amenințarea unor prăbușiri din cauza câmpului de sonde al Salinei, aflat chiar în mijlocul localității.
De asemenea, în ultima vreme orașul Ocna Mureș trebuie să rezolve singur și protejarea masivului de sare de apele pluviale, deși masivul de sare este gestionat de SNS SALROM SA prin SALINA Ocna Mureș. Degradarea continuă a acestuia reprezintă un pericol major, afectează însăși existența fizică a orașului.
În 2015, s-au folosit criterii care nu țin cont de numărul populației ori suprafață. Gradul de încasare mare pe care l-a avut Ocna Mureș a făcut ca acel calcul să ducă orașul peste limita de 6.000.000 lei prevăzuți în legea bugetului de stat, rezultând o alocare bugetară de ZERO lei. Acest lucru face ca investițiile să fie reduse la mai puțin de jumătate față de valoarea de anul trecut. În aceste condiții refacerea economică și socială a orașului este blocată, iar siguranța fizică a orașului este în pericol din cauza imposibilității de a finanța din propriul buget reconstrucția canalului de gardă, obiectiv major de protecție împotriva apelor pluviale.
În aceeași situație (ZERO lei alocări pe 2015) mai sunt încă 88 de orașe, iar alte 87 primesc mult mai puțin decât în anul 2014.
Criteriile folosite și modul de calcul pentru alocarea bugetară pe anul 2015 încurajează administrațiile locale care nu au un bun grad de încasare a taxelor și impozitelor, încurajează delăsara și dezinteresul pentru banul public, pe banul public. O modalitate a repartizării sumelor cuvenite precum cea pe anul 2015 nu face decât să blocheze orice investiție, orice șansă de dezvoltare, inclusiv imposibilitatea creării de locuri de muncă, pentru toate localitățile afectate. O distribuire a sumelor cuvenite proporțional cu gradul de încasare la buget realizează responsabilizarea administrațiilor locale din punct de vedere financiar, iar numărul locuitorilor reprezintă un criteriu de maximă importanță în stabilirea cuantumului sumelor alocate. Este absurd ca o localitate să primească 5.000 de lei pentru fiecare locuitor al său, când încasările bugetare ale comunei respective sunt aproape nule. Investițiile sunt proporționale cu numărul de locuitori și nu cu o valoare a încasărilor stabilită arbitrar.
Modul în care au fost distribuite sumele respective pe anul 2015 nu face decât să întrețină o politică de încurajare a nemuncii, a indolenței, să creeze o nouă formă de asistați ai statului: administrațiile locale incompetente.
Domnule Ministru,
Având în vedere situația detaliată pe care v-am prezentat-o, vă solicit, ca prin mecanismele specifice funcției pe care o dețineți, să reanalizați modul în care au fost alocate pe anul 2015 sumele de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, să luați măsurile necesare astfel încât să se realizeze o distribuire rezonabilă, echilibrată și eficientă a acestora. Acest lucru este imperios necesar pentru Ocna Mureș, orașul având nevoie de continuarea investițiilor în infrastructură și în siguranța vieții și a bunurilor locuitorilor săi.
Cu stimă, Alexandru Pereș, Senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan