Viceprimarul Dorin Șerdean va fi debarcat din funcție, săptămâna viitoare
Președintele PP-DD Alba, Dorin Șerdean, își va pierde săptămâna viitoare funcția de viceprimar al municipiului Alba Iulia, pe care a ocupat-o în luna iulie 2012. Hotărârea de Consiliu Local va fi supusă la vot în ședința din 20 februarie iar propunerea a fost semnată de 14 consilieri PNL.
Debarcarea sa de la conducerea administrației locale nu mai este pentru nimeni o surpriză. Schimbarea a fost anunțată de primarul Mircea Hava acum câteva luni, după formarea alianței PNL-PDL, motivând că ”nu este normal ca acolo unde avem majoritate să rămână un viceprimar de la alt partid”.
Și viceprimarul Șerdean aștepta schimbarea, după ce a refuzat să beneficieze de Ordonanța 55/2014 care a permis, timp de 45 de zile, migrația aleșilor locali fără să-și piardă mandatul. Acesta nu a vrut să părăsească organizația care l-a propulsat în viața politică, ”nu dintr-o mare dragoste, ci din punct de vedere al verticalității”, și spunea că, indiferent care ar fi decizia consilierilor locali, partidul său rămâne Alba Iulia.
”Îmi întăresc declarația pe care am dat-o în octombrie. Atunci spuneam, nu dintr-o mare dragoste, ci din punct de vedere al verticalității, am luat hotărârea de a nu migra. După doi noiembrie 2014, partidul meu este Alba Iulia. Indiferent dacă voi rămâne sau nu viceprimar. Când am luat decizia de a deveni viceprimar știam că pot fi schimbat în orice zi a mandatului. Am spus și în octombrie că sunt hotărât să accept orice situație. Am luat o decizie acum trei ani și acum trei luni legată de poziția mea. Este opinia mea și crezul meu”, a spus Dorin Șerdean.
Nu este un secret nici faptul că liberalul Gabriel Pleșa se pregătește să preia funcția de viceprimar al orașului Alba Iulia, proiectul de hotărâre privind alegerea – supus la vot tot vineri, 20 februarie a.c., fiind doar o formalitate ce trebuie îndeplinită așa cum prevede legea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament”
Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitness: ”O cupă în care am strâns toate speranțele, lacrimile, durerile și bucuriile a mii de ore de antrenament” Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean este CAMPIOANĂ BALCANICĂ la Culturism și Fitnes. Performanța remarcabilă a fost anunțată chiar de sportivă pe pagina de Facebook: ”O cupă în care am strâns […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 9 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană