Dosarul Berbeceanu: Martorii acuzării, audiați până în prezent, au DEMOLAT învinuirile aduse de Mureșan, Cean și Muntean!
Evoluţie spectaculoasă în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care fostul şef al BCCO Alba este atât inculpat, cât şi parte vătămată, scrie hunedoaralibera.ro.
După aproape o lună de audieri a primilor martori citaţi în dosar, se constată că toţi infirmă pe rând declaraţiile celor trei acuzatori ai lui Traian Berbeceanu: Ioan Mureşan (fost procuror şef DIICOT Alba), Alin Muntean (fost ofiţer de poliţie judiciară) şi Nicolaie Cean (fost procuror DIICOT).
În ultimele trei săptămâni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justitţie au fost citaţi pe rând ca martori în dosar: Cătălin Nicolescu, col. Daniel Borhină (şef SRI Hunedoara), Marius Filimon (şef SIPI Hunedoara), Ciprian Baboş, Valentin Paliştan, Lucian Baboş şi chestor de poliţie Ioan Căbulea (şef IPJ Alba). Niciunul din cei care au fost audiaţi nu a confirmat acuzaţiile celor trei autori ai dosarului în baza căruia comisarul şef Berbeceanu a fost reţinut şi ulterior arestat, chiar dacă au fost citaţi la cererea acestora!
Pe lângă faptul că toate depoziţiile au fost în favoarea comisarului şef Traian Berbeceanu, acestuia instanţa supremă i-a admis toate cererile de probaţiune.
Sursa: hunedoaralibera.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan