Francul elveţian s-a apreciat: Cât plătiţi în plus dacă aveți credite în această monedă
Dacă aveți credite imobiliare în franci elveţieni veți plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, dacă este luat în calcul cursul anunţat joi de BNR, de 4,3287 lei/franc, care a urcat cu 15,7% şi a atins un maxim istoric. Faţă de miercuri, paritatea pentru francul elveţian anunţată de BNR a urcat cu 58,72 de bani, de la 3,7415 lei/franc, conform MEDIAFAX.
În acelaşi timp, euro a trecut de pragul de 4,5 lei, iar dolarul american a atins un maxim istoric (3,851 lei). Precedentul maxim pentru moneda elveţiană a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani şi jumătate, pe 11 august 2011, când francul a fost cotat la 4,0898 lei.
Debitorii care au contractat de la bănci împrumuturi în franci elveţieni ar fi plătit pentru o rată medie de 500-600 de franci între aproape 1900 şi 2.250 lei pe lună, valori calculate la cursul de miercuri anunţat de BNR.
În schimb, după creşterea bruscă înregistrată joi de, pentru aceeaşi rată suma de plată urcă la 2.200 – 2.600 de lei, astfel că de la o zi la alta au o datorie suplimentară de 300-350 de lei.
Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor.
„Din totalul creditelor acordate de bănci, în franci elveţieni mai sunt 4,5%, ca valoare, din care 3,8% sunt pentru populaţie, iar restul până la 4,5% pentru firme”, a precizat pentru MEDIAFAX Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.
Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a nu mai păstra plafonul minim de 1,2 franci pe euro a avut ca efect aprecierea monedei elveţiene cu până la 41% pe pieţele externe.
După anunţarea cursurilor valutare de către BNR, cotaţiile la casele de schimb ale băncilor se situau între 4,40 lei/franc la Credit Europe Bank şi 5,0550 lei/franc la Leumi Bank.
Cele mai mari trei bănci din sistem afişau un curs de 4,5700 lei/franc (BCR), 4,4080 lei/franc (BRD) şi 4,700 lei/franc (Banca Transilvania).
Bancpost avea afişată o cotaţie de 5,000 lei/franc după ora 13.00, CEC Bank de 4,700 lei/franc, Volksbank de 4,5880 lei/franc, ING – 4,4606 lei/franc, Intesa Sanpaolo Bank – 4,4570 lei/franc.
Dintre băncile care mai au portofolii de credite în franci elveţieni, Raiffeisen Bank avea un curs de 4,4050 lei/franc, iar OTP Bank de 4,4251 lei/franc.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana