Interviu cu preşedintele – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, ec. Gheorghe ŞTEF
Casa de Asigurări de Sănătate Alba a reuşit să asigure suportul financiar necesar bunei funcţionări a spitalelor din judeţ
– Domnule director, ne apropiem de finele lui 2011 şi, ca în fiecare an, toate instituţiile bugetare îşi drămuiesc resursele pentru a acoperi cheltuielile de anul acesta. Implicit, toate unităţile care depind de bugetul Sănătăţii sunt nerăbdătoare să afle dacă financiar şi anul 2011 va fi trecut cu bine. Cum a rezolvat problema CAS Alba?
– Casa de Asigurări de Sănătate Alba a primit fonduri suplimentare în valoare totală de 10.114.470 lei, adică peste 101 de miliarde de lei vechi. Bugetul suplimentat a fost împărţit pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală – 4.649.000 lei, medicamente compensate 40% pentru pensionarii cu pensii de până la 700 de lei – 294.000 lei, medicamente pentru boli cronice, în cadrul programelor naţionale de sănătate – 3.225.470 lei, spitale generale – 1.646.000 lei. Această suplimentare de buget va asigura şi plata salariilor angajaţilor spitalelor, astfel încât nu vor exista probleme cu achitarea acestora nici în luna noiembrie şi nici în luna decembrie.
– Deci în nici un caz nu vor exista sincope în acoperirea cheltuielilor pentru acest sfârşit de an, atât pentru unităţile spitaliceşti cât şi pentru farmacii?
– După cum am menţionat, banii primiţi în plus au fost îndreptaţi şi către asigurarea unei eliberări în bune condiţii a medicamentelor gratuite şi compensate, inclusiv pentru pensionarii cu pensii de până la 700 de lei. În condiţiile bugetului existent şi din experienţa pe care au avut-o în anii precedenţi, care ne-au demonstrat că volumul de servicii medicale acordate în luna decembrie este mai scăzut decât în celelalte luni ale anului, putem afirma cu certitudine că nu vor exista probleme cu plata salariilor personalului medical şi cu plata medicamentelor, iar acest an va fi încheiat de către CAS Alba fără probleme.
De asemenea, mai trebuie menţionat că pe domeniul programelor naţionale de sănătate există un excedent bugetar, ceea ce înseamnă că derularea acestor programe va decurge fără dificultăţi până la finalul anului.
– Cum reuşesc să răspundă centrele de permanenţă din Alba nevoilor pacienţilor din zonele arondate?
– În judeţul Alba există patru centre de permanenţă: la Zlatna, înfiinţat în luna mai 2011, la Ocna-Mureş, înfiinţat în iunie 2011, la Baia de Arieş, înfiinţat tot în iunie 2011 şi la Arieşul Mare (cu permanenţă prin rotaţie în toate cabinetele medicilor de la Câmpeni în sus) înfiinţat doar în luna octombrie 2011. Aceste centre de permanenţă au fost înfiinţate pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale în zonele unde au fost desfiinţate spitalele orăşeneşti sau municipale sau în zone din mediul rural unde reprezentau o necesitate. Centrul de permanenţă Zlatna are 7 medici iar cheltuielile de la înfiinţare şi până în luna septembrie, acoperite de CAS Alba, s-au ridicat la 62.170,16 lei. Centrul de permanenţă Ocna Mureş are 16 medici, iar cheltuielile de la înfiinţare şi până în luna septembrie s-au ridicat la 46.395,84 lei. Centrul de permanenţă Baia de Arieş are 7 medici iar cheltuielile de la înfiinţare şi până în luna septembrie, acoperite de CAS Alba, s-au ridicat la 48.263,04 lei. Centrul de permanenţă Arieşul Mare are 7 medici iar estimatul pentru cheltuielile din luna octombrie se ridică la 16.237,80 lei. Astfel, totalul cheltuielilor cu centrele de permanenţă în judeţul Alba a fost de 156.829,04 lei de la înfiinţarea acestora şi până la finele lunii septembrie 2011. Trebuie menţionat că plăţile sunt la zi, nu există restanţe şi există deja fonduri pentru luna curentă.
– Cum face faţă CAS Alba avalanşei de solicitări privind dispozitivele medicale?
– În ceea ce priveşte dispozitivele medicale, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie s-au aprobat un număr de 653 de dosare, acordându-se prioritate copiilor şi elevilor, a căror viitoare calitate a vieţii depinde şi de aceste dispozitive medicale, precum şi persoanelor cu handicap, dosarele fiind împărţite astfel: 163 pentru proteze auditive, 18 pentru proteze traheale şi fonatorii, 27 pentru proteze de membru inferior sau superior, 77 pentru dispozitive de mers, 59 pentru orteze de coloană vertebrală, 5 pentru orteze de mână, 140 pentru orteze de picior, 119 pentru încălţăminte ortopedică şi 17 pentru cristalin artificial. Suma totală pentru aceste dosare s-a ridicat la 537.076,71 lei, adică peste 5,3 miliarde de lei vechi.
La acestea se adaugă dosarele pentru dispozitive de protezare stomi şi pentru aparate pentru administrare continuă cu oxigen, dosare care au prioritate şi se aprobă pe loc, în primele nouă luni ale anului 2011 fiind aprobate 3590 de dosare în valoare totală de 875.238,25 lei, însemnând peste 8,7 miliarde de lei vechi, 2956 de dosare fiind pentru protezare stomi şi 634 pentru aparate de administrare continuă cu oxigen. Trebuie menţionat că în comparaţie cu anul 2010, în anul 2011 s-a înregistrat o creştere a valorii acestor dosare de protezare stomi şi pentru oxigen, suma achitată de CAS Alba în 2011 crescând cu 156.299,85 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Am observat astfel de creşteri pentru protezarea stomi şi pentru aparate de oxigen în fiecare an, ceea ce din păcate diminuează partea din buget alocată celorlalte tipuri de dispozitive medicale.
– La un asemenea volum impresionant de muncă, în sistemul medical probabil că se strecoară şi nenumărate greşeli, unele voite, altele neintenţionate. Cum reuşiţi să supravegheaţi toată această activitate în care se rulează sume impresionante de la bugetul de stat?
– O activitate deosebit de importantă pe care o desfăşoară CAS Alba este cea efectuată de Serviciul control, care în primele 9 luni ale anului 2011 a efectuat un număr de 135 de controale. La asistenţă medicală primară 40 de controale, la ambulatoriul de specialitate clinic 3 controale, la ambulatoriul de specialitate paraclinic 4 controale, la ambulatoriul de specialitate stomatologic 13 controale, la asistenţă medicală spitalicească 5 controale, asistenţă medicală de recuperare-reabilitare un control, la furnizori de medicamente 16 controale, îngrijiri medicale la domiciliu 3 controale, furnizori de dispozitive medicale 5 controale, programe naţionale de sănătate un control, la persoane fizice care au obligaţia să vireze contribuţia de asigurări de sănătate la FNUASS 37 controale, la persoane juridice sau fizice ai căror salariaţi beneficiază de concediu medical conform OUG nr. 158/2005: 3 controale, la persoane fizice care beneficiază de concediu medical conform OUG 158/2005 4 controale
– Au fost imputate şi recuperate sume mari de bani în urma acestor controale?
– În ceea ce priveşte sumele imputate, de la începutul anului şi până în prezent acestea s-au ridicat la totalul de 1.229.766,88 lei, din care s-au recuperat 1.169.766,88 lei. În urma controalelor s-au descoperit medici de familie care au scris prescripţii medicale pentru pensionari cu pensie mai mare de 700 de lei pe formulare destinate celor cu pensii mai mici de 700 de lei, acestora imputându-se suma de 46.344,87 lei; medici de familie care au scris prescripţii medicale pentru bolnavi care erau internaţi în acelaşi timp, imputându-se suma de 22.103,92 lei; medici specialişti din ambulator care au scris prescripţii medicale pentru bolnavi internaţi, imputându-se suma de 95.124,30 lei; efectuare de consultaţii în ambulator pentru bolnavi care erau internaţi, imputându-se suma de 34.793,65 lei; farmacii care au eliberat medicamente pe baza unor prescripţii medicale completate greşit, imputându-se suma de 165.446,46 lei. Ca sume totale pe domenii de asistenţă medicală, sumele imputate se împart pe medici de familie: 77.137,51 lei, recuperaţi integral; farmacii: 569.032, 22 lei, recuperaţi integral; ambulatoriu de specialitate clinic: 94.453,23 lei, recuperaţi integral; medici stomatologi: 1.666,85 lei, recuperaţi integral; ambulatoriu de specialitate paraclinic: 34,11 lei, recuperaţi integral; asistenţă medicală de recuperare-reabilitare: 616,08 lei, recuperaţi integral; spitale: 243.412,44 lei, din care s-au recuperat 183.412,44 lei, diferenţa urmând să fie recuperată în cursul acestei luni.
Trebuie să precizez că CAS Alba a reziliat contractul cu un furnizor de îngrijiri medicale la domiciliu în urma controalelor care au scos la iveală raportarea unor servicii medicale fictive, imputându-se suma de 8.623,03 lei şi sesizându-se organele abilitate.
– Ce fel de neregularităţi aţi descoperit în urma controalelor?
– Printre disfuncţionalităţile şi neregularităţile constatate s-au numărat: eliberarea de prescripţii medicale şi bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice fără consemnarea consultaţiei sau a simptomatologiei în documentele de evidenţă primară ale cabinetelor medicilor de familie, internări care nu puteau fi justificate, pacienţii respectivi lipsind de pe secţiile şi compatimentele spitalului în momentul controlului, depăşirea numărului de paturi aprobat în structura organizatorică a unităţilor sanitare cu paturi, depăşirea procentului care trebuie alocat cheltuielilor de personal în cadrul unităţilor sanitare cu paturi, etc. Printre sancţiunile aplicate pentru aceste neregularităţi şi disfuncţionalităţi au fost incluse: diminuarea valorii minime garantate a punctului „per capita” pentru medicii de familie, emiterea de avertismente, imputarea de sume care reprezentau contravaloarea serviciilor acordate într-un mod neconform cu legea şi sesizarea organelor abilitate pentru luarea măsurilor care se impun, CAS Alba transmiţând către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba patru astfel de sesizări.
– A trecut mai bine de un an de la trecerea spitalelor în subordinea administraţiilor publice locale, respectiv cele judeţene. Cum evaluaţi acest transfer, din punctul de vedere al calităţii prestaţiilor medicale oferite pacienţilor?
– Mai întâi, este foarte important să informăm asiguraţii că s-a încheiat un nou act adiţional cu Spitalul Judeţean Alba, care permite cumpărarea de servicii medicale în plus, pentru fiecare secţie, de către CAS Alba, pentru lunile noiembrie şi decembrie 2011 ca urmare a modificării structurii organizatorice a spitalului judeţean. Valoarea acestui act adiţional este de aproximativ 4 miliarde de lei.
Revenind la spitalele care sunt acum administrate de autorităţile locale, trebuie să vă spun că am constatat că acestea sunt mult mai bine gestionate. Un efect direct al acestei măsuri se regăseşte în creşterea calităţii serviciilor medicale acordate, în special mă refer la Spitalul Judeţean Alba. Aici am constatat o mai bună reorganizare a activităţii, o schimbare a structurii organizatorice. Înfiinţarea paturilor „de zi” la Spitalul Judeţean Alba a oferit Casei de Asigurări de Sănătate Alba posibilitatea să suplimenteze contractul pentru această unitate medicală cu 4 miliarde de lei pentru luna noiembrie, pentru servicii „de zi” oferite pacienţilor. Pe lângă toate acestea, au fost reabilitate diverse secţii, sectorul administrativ a fost reorganizat, Consiliul Judeţea Alba a asigurat achiziţionarea de aparatură medicală.
O veste foarte bună este aceea că Spitalul Judeţean Alba nu mai are acum restanţe la plata furnizorilor de medicamente şi materiale sanitare. Aceasta vine ca un rezultat al reorganizării, a măsurilor luate de actuala conducere a Spitalului Judeţean Alba. La data preluării Spitalului Judeţean Alba de către Consiliul Judeţean acesta înregistra datorii de 80 de miliarde de lei vechi, către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. Acum spitalul nu mai înregistrează plăţi restante peste termenele de contract. La ora actuală, prin farmacia spitalului se aduce toată medicaţia de care este nevoie pentru tratamentul pacienţilor internaţi. În plus, acum există o mai bună monitorizare a activităţii din Spitalul Judeţean Alba, din punct de vedere al respectării orarului, a relaţiei medic-client.
– Vă mulţumesc!
(N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 12 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri