Percheziții DIICOT în Alba, alte 5 județe și București – 17 persoane reținute pentru infracțiuni cu carduri bancare
În urma perchezițiilor desfășurate de procurorii DIICOT joi diminaeață în Alba alte 5 județe și București, în vederea destructurării unei grupări infracționale specializată în infracțiuni informatice, 17 persoane au fost reținute, iar alte trei au fost puse sub măsura controlui judiciar.
Procurorii DIICOT au efectuat, joi dimineață, mai multe percheziţii în Bucureşti şi alte şase judeţe, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în comiterea de infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronică.
DIICOT a precizat, într-un comunicat de presă, că cele 34 de percheziții aua vut loc în județele Prahova, Constanţa, Vâlcea, Alba, Brăila, Bistriţa – Năsăud şi București.
”Există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2013 – decembrie 2014 membrii grupării au obţinut şi perfecţionat echipamente de skimming în România, pe care le-au folosit pe teritoriile mai multor state (Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Franţa, Marea Britanie, Spania, Ecuador, Filipine, Panama) pentru obţinerea unor date de identificare de carduri bancare, inscripţionarea ulterioară pe carduri blank şi retrageri de numerar”, se arată în comunicatul DIICOT.
Potrivit sursei citate, activitatea era desfăşurată în mod organizat, strict ierarhizat, membrii grupării având atribuţii bine determinate în cadrul reţelei.
Membrii grupării fie introduceau cipuri electronice în POS – urile unor magazine, unde pătrundeau prin efracţie simulând furturi mărunte fie utilizau dispozitive confecţionate artizanal în special în zone nesupravegheate de camere video ( benzinării, spălătorii auto şi bancomate ), se mai precizează în comunicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan