TRADIŢII şi OBICEIURI de Sfântul Ştefan: Fapte bune pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme. În această zi, este bine să se evite deplasările în locuri izolate
TRADIŢII şi OBICEIURI de Sfântul Ştefan. Sărbătoarea Sfântului Ştefan, celebrată în fiecare an în cea de-a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, aduce cu sine o serie de tradiţii şi obiceiuri. Se spune că cei care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă cu persoane orgolioase este bine ca în această zi să aducă în casă o icoană sfinţită cu Sfântul Ştefan. De asemenea, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice. Tot în această zi, este bine să faci fapte bune şi să eviţi deplasările în locuri izolate.
Sfântul Ştefan a fost primul martir ucis pentru că mărturisise credinţa în Iisus.
Potrivit tradiţiei iconografică, acesta era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ştefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvân îndeplinea prin faptă. Sfântul Ştefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar şcoala şi-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinţei sale, Sfântul a putut săvârşi minuni şi semne mari.
O veche tradiţie, ţinută de SFÂNTUL ŞTEFAN, se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu SFANTUL STEFAN, sfinţită în această zi.
Tot în această zi, de Sfântul Ştefan, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile SFANTULUI STEFAN. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe SFANTUL STEFAN, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
De asemenea, de SFANTUL STEFAN, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească, scrie click.ro.
Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe SFANTUL STEFAN prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan