Consilierii locali din Câmpeni au aprobat calendarul pentru 2015 al târgurilor și piețelor din localitate
În ședința extraordinară de consiliu local desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, cei 14 consilieri locali din Câmpeni rămași în urma demisiei lui Dragomir Morcan, numit manager interimar la Spitalul Orășenesc din localitate, au aprobat calendarul de organizare a târgurilor de țară pentru 2015 în orașul Câmpeni, cel mai mare centru comercial din Țara Moților.
Majoritatea târgurilor își păstrează tradițional aceeași dată de desfășurare, dar există și modificări ce țin de anumite sărbători religioase, ele fiind programate pentru 13 februarie, 21 martie, 2 aprilie, 28 mai, 20 iunie, 9 iulie, 28 august, 13 septembrie, 17 octombrie, 5 noiembrie, 20 decembrie, iar zile de piață vor fi în fiecare săptămână, vinerea și sâmbăta.
Altă hotărâre a consilierilor a prevăzut aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea străzii Turzii cu o valoare totală de 1.017.468 lei inclusiv TVA, din care 28.557 lei reprezintă cofinanțare locală, iar cealaltă se referă la reabilitarea și modernizarea clădirii școlii gimnaziale de pe strada Transilvaniei ce are o valoare de 363.326 lei inclusiv TVA, din care cofinanțarea de la bugetul local este de numai 6.020 lei.
Totodată, consilierii locali au hotărât acordarea a încă trei premii în valoare de 600 lei cuplurilor din orașul Câmpeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă la data depunerii cererii, premii ce se vor acorda în cadrul unei viitoare ședințe de consiliu local.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă |Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: Acesta este PSD ACESTA ESTE PSD 1. Cele mai mari investiții publice din istorie: 54 de miliarde de euro, între noiembrie 2021 – mai 2025. 2. Cei mai mulți km de drumuri de mare viteză: 382 km dați în circulație. 3. Cele mai consistente programe de […]
Comunicat de presă – Corneliu Mureșan | Scurt bilanț al guvernării social-democrate: Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Scurt bilanț al guvernării social-democrate. Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale Ce a însemnat guvernarea social-democrată pentru români și pentru România? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem în această perioadă. Acesta este un articol mai lung, dar vă rog să vă rupeți câteva minute […]
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații
Reorganizare la Primăria municipiului Aiud: Trei posturi au fost desființate. Ce se întâmplă cu angajații Trei posturi din Primăria municipiului Aiud au fost recent desființate, ca urmare a reorganizării aparatului de specialitate al Primarului. Este vorba despre unul de director executiv, altul de șef serviciu și încă unul de consilier. Persoanele care au ocupat aceste […]